Investiții în învățământul profesional și tehnic

Apelul finanțează dezvoltarea infrastructurii educaționale cu scopul de a îmbunătăți accesul egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin modernizarea și reabilitarea clădirilor școlare și îmbunătățirea eficienței energetice.
Beneficiari eligibili
  1. Unități administrativ teritoriale
  2. Parteneriatele între UAT cu:
  • Unitatea de învățământ subiect al cererii de finanțare, dacă aceasta are personalitate juridică, sau unitatea de învățământ cu personalitate juridică la care aceasta este arondată.
  • Unitățile de cult din cadrul cultelor recunoscute în România (așa cum sunt acestea definite în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (republicată), cu modificările și completările ulterioare), care dețin în proprietate clădirile unităților de învățământ de stat ce fac obiectul investiției propuse prin proiect.

Liderul de parteneriat va fi UAT.

Apelul vizează numai unitățile de învățământ de stat

Aria de implementare a proiectului

Aria de implementare a proiectelor finanțate este zona Regiunii Centru a României, care cuprinde județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, în mediul urban și rural.

Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare

Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.