Programul Național Azil, Migrație și Integrare 2021-2027

Obiectivul de politică al fondului este contribuția la gestionarea eficace a fluxurilor migratorii și la punerea în aplicare, consolidarea și dezvoltarea politicii comune în domeniul azilului și a politicii comune în domeniul imigrației, în conformitate cu acquis-ul relevant al Uniunii și cu respectarea deplină a obligațiilor internaționale ale Uniunii și ale statelor membre care decurg din instrumente internaționale la care sunt parte.

Programul Național se va axa pe sprijinirea nevoilor pe termen mediu în domeniul azilului, integrării, returnării și solidarității, stabilind pentru fiecare domeniu obiectivele prioritare și acțiunile planificate pentru îndeplinirea acestora. Programarea multianuală a fost realizată pe baza unui amplu proces de consultare cu societatea civilă și potențialii beneficiari ai fondului și va permite adaptarea la noile provocări identificate în timpul implementării.

  1. 1.SECA

    4 obiective
    5 finanțări
    1. 1 - Consolidarea și dezvoltarea tuturor aspectelor sistemului european comun de azil, inclusiv a dimensiunii sale externe
    2. 1.1 - Aplicarea uniformă a acquis-ului Uniunii și a priorităților legate de sistemul european comun de azil
    3. 1.2 - Consolidarea capacității sistemului național de azil în ceea ce privește infrastructura și serviciile, inclusiv la nivel local și regional
    4. 1.3 - Sprijin operațional – Azil
  2. 2. Migrația legală și integrarea

    4 obiective
    6 finanțări
    1. 2 - Consolidarea și dezvoltarea migrației legale către statele membre
    2. 2.1 Promovarea migrației legale
    3. 2.2 Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe
    4. 2.3 - Sprijin operațional – Integrare
  3. 3. Returnare

    4 obiective
    3 finanțări
    1. 3 - Contribuția la combaterea migrației ilegale
    2. 3.1 Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii, procedurilor și serviciilor, în conformitate cu acquis-ului Uniunii și a priorităților de politică
    3. 3.2 Sprijinirea returnării voluntare asistate, a regăsirii familiei și a reintegrării, respectând totodată interesul superior al copilului
    4. 3.3 - Sprijin operațional – Returnare
  4. 4. Solidaritate

    4 obiective
    2 finanțări
    1. 4 - Sporirea solidarității și a distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre
    2. 4.1 Consolidarea solidarității și a cooperării cu țările terțe afectate de fluxurile migratorii
    3. 4.2 Sprijinirea transferurilor dintr-un stat membru în altul ale solicitanților sau beneficiarilor de protecție internațională.
    4. 4.3 Sprijin operațional – Solidaritate
  5. Asistență tehnică

    0 obiective
    0 finanțări