Romania nu poate negocia politic cu CE neaplicarea clauzei de salvgardare
Romania nu poate negocia politic cu Comisia Europeana neaplicarea clauzei de salvgardare. Decizia se va lua pe baza evaluarilor tehnice a progreselor pe care ministerul Agriculturii le-a facut, a subliniat premierul Tariceanu in cadrul reuniunii cu directorii din MAPDR.
„Clauza de salvgardare pe agricultura nu se aplica sau se ridica din motive politice sau ca urmare a unor negocieri in vechiul model balcanic”, a spus premierul Tariceanu. El a explicat ca Executivul european isi ia masuri de precautie cu privire la cheltuirea banilor tocmai pentru ca este vorba de fonduri publice, dar aceste masuri nu sunt de ordin politic ci tehnic.
„imi permit sa afirm ca ne vom achita in termen de obligatiile pe care le-am convenit cu Comisia fara sa fie nevoie de diminuarea sumei”, a afirmat premierul. „Am gasit solutiile prin care sa depasim dificultatile si sa ne facem treaba”, a adaugat seful Executivului. Premierul Tariceanu a subliniat ca ministrul Ciolos are deja un plan de actiune la care a lucrat inca dinaintea investirii sale oficiale, cunoscand bine problema si modalitatile de rezolvare.
Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu si noul ministru al Agriculturii, Dacian Ciolos, au participat astazi la o reuniune de lucru cu toti directorii din cadrul ministerului. Cel mai important subiect discutat in cadrul reuniunii a fost situatia de la Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA).
Premierul Tariceanu a reiterat in declaratia sa de la finalul reuniunii faptul ca Romania, fiind stat membru al Uniunii Europene, este o entitate cu drepturi si obligatii egale cu ale celorlalte state. „Exista drepturi si obligatii ale statelor membre. Nu trage nimeni pe nimeni de urechi. Nu vorbim de ultimatumuri in relatia cu Comisia, este o relatie administrativa, de comunicare. Romania intelege sa iti indeplineasca obligatiile, iar toate statele membre ale Uniunii Europene au aceleasi drepturi si obligatii”, a subliniat primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
in cadrul reuniunii de lucru, primul-ministru Tariceanu a cerut ministrului Ciolos si tuturor celor responsabili pentru operationalizarea Agentiei Plati si Interventii si Agricultura sa munceasca fara oprire pentru a rezolva toate restantele pana la termenul limita, 9 noiembrie stabilit de Comisia Europeana.
Directorul APIA, Dan Gherghelas, a aratat ca angajatii Agentiei au inceput sa lucreze in trei schimburi. De exemplu, in noaptea trecuta, cand s-a lucrat „foc continuu” au fost introduse 60% din rapoartele din teritoriu. De asemenea, directorul Gherghelas a apreciat sprijinul venit din partea Agentiei Nationale de Cadastru si din partea altor autoritati ale statului, aratandu-se increzator in operationalizarea completa a Agentiei pana pe 9 noiembrie. APIA a semnat un protocol de colaborare cu Agentia de Cadastru pentru a primi sprijin din partea acesteia in identificarea parcelelor agricole.
Primul-ministru a subliniat importanta planificarii in administratia publica pentru a evita situatii „pompieristice” de tipul celei care se desfasoara in prezent la APIA si le-a cerut celor prezenti sa prevada planuri de actiune multi-anuale pe viitor.
La reuniune au participat si reprezentanti ai firmei contractante care lucreaza la softul pe baza caruia va functiona APIA. Acestia au dat asigurari ca 9 noiembrie este un termen limita fezabil pentru finalizarea ultimului modul al programului IACS, astfel incat sa nu fie aplicata clauza de salvgardare. Raspunzand unei intrebari din partea presei, premierul Tariceanu a afirmat ca in Polonia realizarea programului IT pentru sistemul IACS a fost facuta in trei ani, dar in Romania licitatia s-a terminat in decembrie anul trecut, asa ca firma a avut la dispozitie doar un an pentru operationalizarea softului. De asemenea, premierul a declarat: „Teoretic, acest produs soft ar fi identic in fiecare tara. Este si motivul pentru care APIA a contractat cu o firma poloneza care are experienta. Dar in teren s-a constatat ca sunt diferente majore”. SIVECO, firma care lucreaza in consortiu cu firma poloneza ABG STERPROJEKT, are o carte de vizita care o recomanda, a spus premierul. De asemenea, atat APIA, cat si entitatile private de audit cu care lucreaza APIA fac verificari regulate in ceea ce priveste evolutia proiectului pentru soft.
ªeful Guvernului a subliniat ca in Romania agricultura are una dintre cele mai mari ponderi in PIB dintre statele membre ale Uniunii Europene si este normal ca aceasta sa scada odata cu cresterea economiei romanesti. Obiectivul, a aratat premierul Tariceanu, nu este cresterea ponderii agriculturii in PIB ci crearea unei agriculturi performante „pe tipicul european”. “Atat agricultura de baza trebuie sa devina mai performanta cat si faza urmatoare, de procesare. Doresc sa transformam agricultura, astfel incat sa devina o ramura economica puternica”, a spus premierul Tariceanu.
ªeful Executivului a subliniat ca datoria directorilor din ministerul Agriculturii nu consta numai in utilizarea si dirijarea subventiilor pentru fermieri. El le-a cerut directorilor si ministrului Agriculturii sa rezolve problema faramitarii terenurilor agricole. “Va rog ca la masurile care au fost deja introduse, cum ar fi renta viagera, sa vedem ce alte stimulente putem introduce, pentru a reusi sa scapam de aceasta faramitare excesiva care ne aduce inconveniente, ca si in cazul operationalizarii APIA”, a spus primul-ministru Calin Popescu Tariceanu.
Premierul a subliniat ca din punct de vedere al conditiilor naturale agricultura din Romania se aseamana cel mai mult cu Franta. “As dori sa incercam sa facem Romania sa fie a doua forta europeana, dupa Franta, in agricultura”, a subliniat premierul Tariceanu.
„Daca ne uitam cum arata agricultura romaneasca astazi, poate credeti ca exagerez, dar tinand cont de calitatea solurilor potentialul romanesc este urias”, a spus premierul Tariceanu. ªeful Executivului a aratat ca exista tari care nu au potentialul natural al Romaniei, dar care au reusit, cu tehnologii moderne, sa isi dezvolte agriculturi extrem de competitive. Astfel, premierul Tariceanu a subliniat necesitatea unui program puternic de investitii in modernizarea agriculturii romanesti. „Ani de zile agricultura romaneasca a mers pe un stereotip care insemna subventionarea. Modernizarea inseamna echipamente moderne de productie si procesare. Trebuie sa schimbam subzistenta in performanta”, a spus primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
in cadrul reuniunii de lucru au fost abordate si alte subiecte importante pentru agricultura romaneasca. „Am cerut ministrului sa aiba in vedere pesta porcina, inregistrarea animalelor, programul de ecarisaj, programul de repunere in functiune a instalatiilor de irigatii”, a declarat premierul Tariceanu.
„Romania va organiza un summit la nivel de prim-ministri dedicat schimbarilor climatice care afecteaza zona din sud-estul Europei”, a anuntat Calin Popescu-Tariceanu. „Aceste probleme ne obliga sa intreprindem masuri concrete, iar strategia de combatere a secetei pe care noi deja am aprobat-o va face obiectul unei dezbateri publice demarate de Ministerul Agriculturii. Aceasta strategie va trebui sa dea suportul unor planuri si proiecte concrete de investitii care sa diminueze impactul fenomenelor naturale”, a mai spus premierul Tariceanu.
Sursa: Guvernul Romaniei