Ministerul Transporturilor ar putea pierde banii de la Banca Mondiala
Conform unui fax primit de CNADNR in cursul saptamanii trecute, Banca Mondiala avertizeaza Ministerul Transporturilor ca va suspenda acordarea imprumutului pentru lucrarile de infrastructura efectuate de CNADNR si CFR, in cadrul Proiectului de Restructurare a Transporturilor.
Cauza o constituie intarzierea transmiterii catre Banca Mondiala a rapoartelor de audit financiar care ar fi trebuit predate de firma Deloitte Audit inca din 15 iunie, adica acum 4 luni.
Ultima data pe care Banca Mondiala o considera ca fiind acceptata pentru primirea rapoartelor de audit este 31 octombrie, in conditiile in care deja, firma Deloitte Audit, Ministerul Transporturilor si cele doua companii din subordinea MT au mai avut o perioada de gratie pana la 30 septembrie.
Firma Deloitte Audit, sucursala a Deloitte Touche Tohmatsu, cea de-a doua companie de audit financiar din lume dupa PricewaterhouseCoopers, trebuia sa formuleze rapoarte de audit financiar la sfarsitul fiecarui an calendaristic de-a lungul implementarii Proiectului de Restructurare a Transporturilor din Romania.
Pana acum, cu intarziere, Deloite Audit a reusit sa predea CNADNR rapoartele referitoare la conturile de proiect aferente anului 2005 si 2006 si situatiile financiare pentru anul 2005.
Pe langa faptul ca nu respecta conditiile contractuale, firma Deloitte blocheaza licitatia pentru Autostrada de centura a municipiului Bucuresti.
Raporturile dintre CNADNR si Deloitte au fost recent, din nou, puse la incercare, in conditiile in care Deloitte a contestat o licitatie organizata de Companie pe data de 28 septembrie a.c. ªi in acest caz, Deloitte a intarziat cu depunerea ofertei de servicii de consultanta pentru asistenta tehnica, financiara si juridica pentru Autoastrada de centura a municipiului Bucuresti si, conform legii, nu a mai fost primita in licitatie.
Ca urmare, desi motivele invocate nu au nici o legatura cu intarzierea sa, Deloitte a declansat in acest fel o procedura care va intarzia cu cel putin 30 de zile si cursul licitatiei pentru realizarea Autostrazii de centura a Bucurestiului.
Acesta este un alt exemplu despre modul in care firmele mari aplica standarde duble in Romania.
Sursa: Ministerul Transporturilor