Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Serbia a fost trimis Comisiei Europene pentru aprobare
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a transmis miercuri, 24 octombrie a.c., Comisiei Europene, Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Serbia in vederea aprobarii.
Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Serbia este finantat de Uniunea Europeana prin Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (IPA) si co-finantat de statele partenere in program.
Bugetul total unic pentru perioada 2007-2009 este de 22.304.004 Euro, alocarea pentru perioada 2010-2013 urmand a fi stabilita in cursul anului 2008.
Programul se adreseaza ariei de cooperare din zona de frontiera romano-sarba, respectiv judetelor Timis, Caras-Severin si Mehedinti din Romania si districtelor: Severno-Banatski, Srednje-Banatski, Ju¾no-Banatski, Branicevski si Borski din Serbia.
Programul va finanta proiecte privind dezvoltarea economica si sociala, protectia mediului si pregatirea pentru situatii de urgenta precum si actiuni ale comunitatilor locale pentru dezvoltarea societatii civile, furnizarea de servicii catre comunitatile din zona de granita, schimburi educationale, culturale si sportive, precum si intensificarea integrarii sociale si culturale a regiunilor de granita.
Sursa: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor