Sesiuni de instruire pentru oportunitatile de finantare în domeniul IT&C

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), în colaborare cu Institutul Multimedia Româno – Elveţian din Deva şi cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara vor organiza la Deva o sesiune de instruire pentru prezentarea oportunităţilor de finanţare din fonduri structurale în domeniul IT&C. Evenimentul va avea loc în perioada 10-11 martie 2008, la sediul Institutului.
La sesiunea de informare participă 25 de firme din judeţele Hunedoara, Timiş şi Caraş- Severin, selectate pe baza unui chestionar.
Evenimentul continuă seria sesiunilor de instruire iniţiate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei la nivel naţional şi are ca scop facilitarea accesului la informaţia privind oportunităţile de finanţare din Fonduri Europene.
Cursurile respectă formatul sesiunilor anterioare, fiind structurate pe cinci module: Oportunităţi de finanţare, Circuitul proiectului, Pachetul cererii de finanţare, Evaluarea cererii de finanţare şi Implementarea proiectului. Participanţii se pot informa direct de la specialiştii din cadrul MCTI despre condiţiile de eligibilitate, modul de completare a cererii de finanţare, implementarea unui proiect, legătura dintre Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) şi beneficiar, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor pe durata implementării şi post-implementării proiectului.
Cei interesaţi de accesarea fondurilor structurale, care nu au participat la sesiunile de instruire organizate până în prezent, pot consulta suportul de curs pe site-ul MCTI, secţiunea “Fonduri Structurale”, rubrica “Suport de curs proiecte TIC”.
Eventualele nelămuriri cu privire la fondurile structurale în domeniul IT&C, vor fi trimise Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul MCTI, la adresa fonduri@mcti.ro. Solicitările vor fi soluţionate în cel mult 48 de ore lucrătoare de la recepţionarea mesajului.
Sursa: MCTI