SEE - Intalnire pentru pregatirea Expresiilor de Interes

În data de 5 Mai 2008 a fost lansată prima licitaţie de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei. Potenţialii beneficiari pot depune proiecte care să se încadreze în oricare din cele 4 axe prioritare ale programului.

Prima licitaţie de proiecte va avea loc în două etape. În prima etapă, aplicanţii vor completa şi depune o Expresie de Interes („Expression of Interes”) sau forma scurtă a aplicaţiei (Anexa 1). Aplicanţii vor descrie problema sau provocările la care proiectul se referă, obiectivele şi rezultatele, bugetul estimat şi parteneriatul. În ce-a de a doua fază a licitaţiei, candidaţii pre-selectaţi vor fi invitaţi să depună aplicaţia completă.

Expresiile de interes vor fi trimise la Secretariatul Tehnic Comun, numai în format electronic, până în data de 13 iunie 2008, ora 16.00 CET. Formularele primite după această oră vor fi respinse.

Formularele vor fi depuse prin încărcarea lor pe site-ul programului, http://www.southeast-europe.net/en/downloads_section/calls/ , accesând butonul upload.

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor va organiza, în sprijinul aplicanţilor la prima licitaţie de proiecte, o întâlnire pentru clarificarea ultimelor aspecte legate de depunerea Expresiilor de Interes şi a eventualelor neclarităţi din partea dumneavoastră. Întâlnirea va avea loc în data de 9 iunie, între orele 10.00-15.00, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, din Strada Apolodor, nr. 17, latura nord, Sala Consiliu.

În cazul în care doriţi să participaţi la acest eveniment, vă rugăm să vă transmiteţi confirmarea de participare la adresele de e-mail: simona.fintinariu@mdlpl.ro şi elena.popescu@mdlpl.ro până la data de 5 iunie 2008.
Sursa: www.infocooperare.ro