fonduri-structurale.ro: Inovarea socială trebuie susținută de viitorul program pentru educație și ocupare!

În contextul lansării în consultare publică a Programului Operațional Educație și Ocupare 2021-2027, fonduri-structurale.ro a transmis vineri, 26 noiembrie 2021, propuneri cu privire la acesta.

Propunerile vizează introducerea în cuprinsul programului a inovării sociale, atât din punctul de vedere al alocării bugetare, când și din punct de vedere tehnic, respectiv lansarea a cel puțin două apeluri de inovare socială pe fiecare prioritate a programului:

  • unul de „incubare de soluții de inovare socială”
  • unul de tip „scalare de soluții de inovare socială

De asemenea, în opinia noastră, este esențială susținerea și finanțarea dezvoltării de către potențialii beneficiari ai POEO a competențelor lor de inovare socială și considerăm necesară alocarea de fonduri, în special în cadrul priorității de asistență tehnică a programului, pentru această direcție strategică.

Descarcă textul complet al documentului transmis de fonduri-structurale.ro

Antonia Anton,

fonduri-structurale.ro