Dezvoltarea infrastructurii rurale si transformarea gospodariilor in ferme profitabile sunt doua domenii majore care pot aduce beneficii clare dezvoltarii comunitatilor locale, a afirmat primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
ªeful Executivului a participat la cea de-a zecea sesiune ordinara a Adunarii generale a Asociatiei Comunelor din Romania.
„Este necesar sa fie realizat un grad ridicat de absorbtie a fondurilor europene pentru a reduce decalajele fata de statele Uniunii Europene. Aceasta este prioritatea Guvernului”, a subliniat primul-ministru. Principiul care sa guverneze gestionarea banilor europeni este asigurarea corectitudinii si transparentei, a afirmat seful Executivului.
Premierul a aratat ca, anul trecut, a fost organizata o reuniune consultativa privind consolidarea capacitatii de absorbtie a fondurilor comunitare la care au participat reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare, ai partenerilor sociali, comunitatilor locale, ai organizatiilor societatii civile, mediului academic si mass-media.
Rezultatul acestei intalniri a fost constituirea unui grup de lucru care a elaborat un plan de actiune pentru cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor comunitare. Primul-ministru a facut referire la programele de dezvoltare regionala, fondurile pentru agricultura, programul de dezvoltare rurala si dezvoltarea infrastructurii rurale.
„Pentru a reusi o gestionare eficace a fondurilor UE, avem nevoie de o administratie locala eficienta. Trebuie consolidata capacitatea administrativa, prin angajarea in continuare de personal specializat, prin organizarea de cursuri de perfectionare si prin oferirea de recompense financiare atractive celor care sunt implicati in managementul fondurilor comunitare. Cred ca este esentiala legatura permanenta intre comunitatile locale cu autoritatile de management si cu organismele intermediare”, a afirmat primul-ministru.
De asemenea, trebuie identificate sursele de co-finantare a proiectelor, a aratat premierul Tariceanu. in bugetul pe anul 2007 au fost prevazute 455 de milioane de euro pentru co-finantarea proiectelor. Daca luam in calcul o co-finantare de minimum 15%, aceasta ar permite demararea unor proiecte in valoare totala de 3 miliarde de euro in acest an, a precizat primul-ministru.
Primul-ministru a aratat ca in ultima sedinta de Guvern cinci din cele sapte Programe Operationale, respectiv cele referitoare la mediu, transport, dezvoltare resurse umane, asistenta tehnica si programul operational regional, au fost finalizate pentru a fi trimise la Comisia Europeana.
in ceea ce priveste Programul Operational Regional, acesta planifica pentru perioada 2007 - 2013 investitia banilor alocati Romaniei din Fondul European de Dezvoltare Regionala. La cei 3,7 miliarde de euro din acest fond se adauga cofinantarea nationala, de 713 milioane de euro, bani care vor fi directionati spre dezvoltarea infrastructurii regionale si locale si imbunatatirea mediului de afaceri, a subliniat premierul Tariceanu.
„Acesti bani nu se varsa in bugetele locale, ci sunt bani accesati pe baza de proiecte”, a afirmat premierul.
Portofoliul de proiecte care pot demara in 2007 in cadrul Programului Operational Regional se ridica la aproximativ 370 de milioane de euro. Acest PO urmareste cinci axe prioritare: imbunatatirea infrastructurii regionale si locale, consolidarea mediului de afaceri regional si local, dezvoltarea turismului local, dezvoltarea durabila si asistenta tehnica.
„Un domeniu foarte interesant pentru comunitatile locale, pentru care pot atrage bani, este in acest domeniu cel al turismului rural”, a aratat primul-ministru.
Premierul a facut, de asemenea, referire la fondurile europene pentru agricultura. „Fondurile europene pentru agricultura vor putea fi accesate de Romania inca din acest an, iar pentru a beneficia de bani europeni Ministerul Agriculturii a finalizat cele doua documente care vor sta la baza accesarii fondurilor comunitare pentru acest sector: Planul National Strategic si Programul National de Dezvoltare Rurala”, a spus primul-ministru.
El a adaugat ca piata produselor agricole din Romania va fi sustinuta prin patru tipuri de finantare, doua din fonduri europene si doua din fonduri nationale: De asemenea, Romania va beneficia de inca 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului de pescuit.
„in concluzie, bani sunt suficienti, numai sa-i putem utiliza”, a afirmat premierul, adaugand ca este nevoie de popularizarea acestor programe in mediul rural.
Guvernul Romaniei - Biroul de presa - 05.02.2007