Două ghiduri din cadrul Programul Interreg VI-A România-Bulgaria, în consultare publică!
În luna februarie au fost lansate, în consultare publică, două ghiduri din cadrul Programul Interreg VI-A România-Bulgaria.
1. Ghidului Aplicantului dedicat apelului competitiv de operațiuni în cadrul Priorității 2
Scopul principal al acestui apel este de a identifica și selecta proiecte în domeniile adaptării la schimbările climatice și mediu în cadrul Priorității 2: O regiune verde, Obiectivele Specifice (OS) 2.4 și 2.7.
Beneficiari eligibili:
- Organisme publice naționale, regionale și locale, instituții, administrații, agenții, inclusiv organismele de drept public [care intră sub incidența definiției de la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE privind achizițiile publice], consilii județene/districtuale, consilii locale/municipii, instituții de învățământ și de cercetare etc.
- Camerele de Comerț și Agențiile de Dezvoltare Regională care funcționează în zona eligibilă și sunt înregistrate în conformitate cu legislația națională.
- Organizații neguvernamentale (asociații sau fundații) în sensul art. 192 din Regulamentul (UE, Euratom 2018/1046).
- Birouri/sucursale ale autorităților publice naționale/regionale și ale altor organisme publice care activează pe temele prioritare din zona programului (înregistrate și care funcționează în zona programului). În cazul în care birourile/sucursalele care funcționează în zona programului nu sunt persoane juridice, cererea trebuie să fie depusă de către sediul central al acestora, indicându-se biroul/sucursala responsabil(ă) de punerea în aplicare a activităților.
Bugetul estimat pentru obiectivele specifice din cadrul Priorității 2: O regiune verde este de:
- 9,126,637 euro (în total) pentru operațiunile privind adaptarea la schimbările climatice;
- 35,000,000 euro (în total) pentru operațiuni ce vizează îmbunătățirea protecției și a conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii ecologice, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare.
Descarcă ghidul
2. Ghidul Aplicantului dedicat operațiunilor de importanță strategică (OIS)
Obiectivul acestui apel este de a dezvolta idei de operațiuni de importanță strategică și de a selecta proiecte de înaltă calitate, relevante pentru program.
Beneficiari eligibili:
Acest apel este deschis exclusiv solicitanților de operațiuni de importanță strategică (OSI) incluse în Programul Interreg VI-A România-Bulgaria, și anume:
Prioritatea 1 O regiune bine conectată, Obiectivul specific 3.2. Dezvoltarea și consolidarea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, rezistente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere
- DISMAR – Danube Integrated System for MARking

Partener principal: Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați - AFDJ Galați

Partener: Agenția Executivă pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea de Jos - EAEMDR Ruse

Enhancing rail connectivity and mobility across the Danube

Potențial partener principal/parteneri principali: Ministerele din România și Bulgaria; Companiile Naționale de Căi Ferate din România și Bulgaria, alți actori relevanți pentru acest domeniu.

Prioritatea 2 O regiune mai verde, Obiectivul specific 2.4. Promovarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre, a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistemice
- Streamlining cross-border cooperation: Joint approach in disaster resilience – STREAM 2

Partener principal: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România

Parteneri: Direcția Generală de Securitate la Incendiu și Protecție Civilă, Bulgaria; Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Dobrogea" Constanța, România; Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, România; Academia Ministerului de Interne, Bulgaria; Asociația națională a voluntarilor din Republica Bulgaria.

Danube Risk Prevention - Danube RISK

Partener principal: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, România

Parteneri: Administrația Națională „Apele Române", România; Ministerul Mediului și Apelor, Bulgaria; Direcția Bazinală a Fluviului Dunărea, Bulgaria

Bugetul estimativ pentru acest apel este de:
- 25,000,000 euro (în total) pentru proiectele privind mobilitatea și conectivitatea transfrontalieră care asigura accesul la TEN-T la nivel regional și local (OS 3.2);
- 41,875,000.00 euro (în total) pentru proiectele privind promovarea prevenirii riscurilor de dezastre și a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistematice (0S 2.4).
Descarcă ghidul
Opiniile și propunerile pot fi transmise la adresa: robg@mdlpa.ro până pe 15 martie 2023.
Sursa: interregviarobg.eu