Fonduri europene disponibile pentru securizarea datelor si retelelor
Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, domnul Zsolt Nagy, a participat la conferinta “IT Security Roadshow 2007”, in cadrul careia s-au discutat teme legate de securitatea IT intr-o abordare care a vizat in mod special partea practica a domeniului privind atentia la detalii si factorul uman.
“Societatea informationala ne invata sa apreciem valoarea a ceea ce stim, valoarea informatiei, si de aceea este foarte important modul in care aceste informatii sunt securizate pentru a fi accesibile doar destinatarilor alesi de noi. Odata cu aderarea la Uniunea Europeana vor fi disponibile fonduri structurale destinate c! resterii economice. O parte dintre aceste fonduri, in valoare de peste 380 de milioane de euro, vor merge catre dezvoltarea societatii informationale si vor fi gestionate de catre Organismul intermediar pentru promovarea societatii informationale din cadrul MCTI. Aceste fonduri vor putea fi folosite si pentru a investi in solutii de securitate, pentru a ne intari capacitatea de a lupta impotriva fraudei la nivelul retelelor”, a declarat cu aceasta ocazie Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy.
Romania a recunoscut importanta domeniului de securitatea datelor, urmand cadrul legislativ al Uniunii Europene si facand parte din ENISA (Agentia Europeana pentru Securitatea Retelelor de Informatii), ceea ce ofera tarii noastre ocazia de a participa direct la procesul de luare a deciziilor in acest domeniu.
“Faptul ca acum suntem parte activa a ENISA este important pentru ca ! astfel vom avea ocazia nu numai de a participa direct la deciz! iile car e se iau in domeniul securitatii datelor, dar si de a discuta despre acest subiect cu tari care sunt mai avansate in domeniu si putem intra in posesia unui know how care sa ne sprijine in initiativa noastra de a ne dezvolta domeniul. Romania este reprezentata, de asemenea, si in Consiliul Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor cu care colaboram in lupta anti-spam, anti-piraterie, precum si pentru a creste gradul de constientizare in mediul administrativ in ceea ce priveste nevoia securizarii datelor si retelelor”, a adaugat Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
Principalele subiecte abordate in cadrul conferintei au fost protectia retelelor de amenintarile interne si externe, reguli privind protectia retelei, prevenirea si detectarea amenintarilor, tehnicile hacker-ilor si cum putem sa le depistam, securitatea aplicatiilor web, mobilitate si wireless network security.
Alaturi de Ministrul Zs! olt Nagy, la conferinta au participat reprezentanti ai unor companii locale si internationale cunoscute in domeniul securitatii informatiilor.
Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei - 15.02.2007