Un nou ghid pe PR Nord-Vest, lansat în consultare publică!
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a lansat ieri, 9 martie 2023, în consultare publică, un nou ghid al solicitantului privind sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv clădiri de patrimoniu.
Solicitanții proiectelor depuse în cadrul prezentului apel pot fi:
A. Autoritățile publice centrale din domeniul educațional și din domeniul sănătății, însemnând:
- ministerele ce reprezintă, după caz, organ de specialitate în domeniul asistenței de sănătate publică, precum și organul de specialitate al administrației publice centrale în domeniul educației, formării profesionale și cercetării științifice universitare;
- alte organe de specialitate care se organizează din subordinea celor două ministere menționate în paragraful de mai sus.
B. Autoritățile și instituțiile publice locale:
- Unitățile Administrativ Teritoriale, (UAT comună, oraș, municipiu, județ), definite conform OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local sau județean), aflate în subordinea unităților administrativ teritoriale;
C. Instituțiile de învățământ superior de stat din regiunea NV, aflate în coordonarea Ministerului Educației.
D. Parteneriatele între entitățile de mai sus, în conformitate cu prevederile legale.
Alocarea prezentului apel de proiecte este de 52.136.700,00 euro, din care 44.316.195,00 euro FEDR și 7.820.505,00 euro cofinanțare din bugetul de stat.
Valoarea totală eligibilă a cererii de finanțare se încadrează în următoarele limite:
- Valoarea minimă eligibilă a unui proiect: 200.000 euro;
- Valoarea maximă eligibilă a unui proiect: 20.000.000 euro.
Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare de la data lansării.
Pentru observații și/sau sesizări, puteți folosi formularul disponibil aici.
Descarcă documentele
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: ADR Nord-Vest