PR Centru 2021-2027: Ghidul pe Prioritatea 9 – Asistență Tehnică, în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitatea sa de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru”(PR Centru), a publicat miercuri, 15 martie 2023, în consultare Ghidul privind solicitarea finanțării pentru Prioritatea 9- Asistență tehnică.

Solicitant eligibil este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de AM pentru PR Centru. 

În cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, Priorității 9 - Asistență Tehnică, îi este alocată suma de 49.517.469 euro, care reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR – 85%), la care se adaugă contribuția națională (buget de stat – 15%) în sumă de 8.738.377 euro. Alocarea totală aferentă priorității de AT este de 58.255.846 euro.

Cheltuieli eligibile:

  • Cheltuieli salariale;
  • Cheltuieli de transport, diurnă, cazare;
  • Cheltuieli cu serviciile;
  • Cheltuieli pentru asigurarea bazei materiale necesare realizării atribuțiilor privind implementarea PR Centru;
  • Cheltuieli generale de administrație;
  • Taxa pe valoare adăugată nerecuperabilă aferentă cheltuielilor eligibile este eligibilă.

Consultarea publică se va derula pe o perioadă de 30 zile calendaristice. Observațiile și propunerile pot fi formulate prin completarea documentului pus la dispoziție și transmiterea acestuia prin e-mail, la adresa programe@adrcentru.ro, până la data de 13.04.2023.

Descarcă ghidul

Ana- Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro 

Sursa: ADR Centru