PNRR: Ghiduri aferente Componentei 2 - Păduri și protecția biodiversității, în consultare publică
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în consultare publică următoarele ghiduri:
1.Ghidul solicitantului aferent Pilonului I Tranziție verde, Componentei 2 Păduri și protecția biodiversității, Investiția 2 – Dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere, Subinvestiția I.2.A – Acordarea de sprijin de stat pentru dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere
Solicitanți eligibili
Solicitant de finanțare poate fi orice deținător public sau privat de pădure, autorizat pentru producerea de material forestier de reproducere, denumit în continuare (MFR) ori producător autorizat de MFR, indiferent de mărimea sa.
În categoria deținătorilor publici de păduri sunt incluse: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, unitățile administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii, județ) și alte persoane juridice de drept public.
În categoria deținătorilor privați de păduri sunt incluse: persoanele fizice autorizate, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat.
Producătorii autorizați de MFR sunt persoanele fizice și persoanele juridice care dețin o autorizație emisă de către Comisia de autorizare din cadrul MMAP, în temeiul prevederilor Ordinului nr. 676/2004 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a producătorului de material forestier de reproducere.
Alocarea financiară acordată prin PNRR, pentru investiții în pepiniere și tehnologii moderne de producere a puieților forestieri, în capacități de condiționare a semințelor forestiere și în realizarea de plantaje forestiere în cadrul Investiției I2 - Subinvestiția C2/S/I.2.A în cadrul prezentului Ghid specific este de 32 milioane euro.
Valoarea minimă eligibilă a proiectului corespunde unui cost de peste 200.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de cel mult 2.000.000 euro.
Rata de finanțare acordată prin PNRR este de:
- 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, pentru proiectele ce prevăd costuri de peste 200.000 euro, dar nu mai mult de 500.000 euro;
- 80% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, pentru proiectele ce prevăd costuri de peste 500.000 euro, dar nu mai mult de 1.000.000 euro;
- 70% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, pentru proiectele ce prevăd costuri de peste 1.000.000 euro, dar nu mai mult de 2.000.000 euro.
Prin intermediul acestei investiții sunt vizate activități/acțiuni specifice pentru înființarea/ dezvoltarea/modernizarea capacităților de producție a puieților forestieri, precum și pentru producerea, prelucrarea și condiționarea semințelor forestiere.
Descarcă documentele
2. Ghidul solicitantului aferent Pilonului I Tranziție verde, Componentei 2 Păduri și protecția biodiversității, Investiția 2 – Dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere, Subinvestiția I.2.B. Acordarea de sprijin de minimis pentru dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere
Solicitanți eligibili
Solicitant de finanțare poate fi orice deținător public și privat de păduri și/sau producător autorizat de material forestier de reproducere (MFR).
În categoria deținătorilor publici de păduri sunt incluse: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, unitățile administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii, județ) și alte persoane juridice de drept public;
În categoria deținătorilor privați de păduri sunt incluse: persoanele fizice, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat;
Producătorii autorizați de MFR sunt persoanele fizice și persoanele juridice care dețin o autorizație emisă de către Comisia de autorizare din cadrul MMAP, în temeiul prevederilor Ordinului nr. 676/2004 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a producătorului de material forestier de reproducere.
Alocarea financiară acordată prin PNRR, pentru investiții în pepiniere și tehnologii moderne de producere a puieților forestieri, în capacități de condiționare a semințelor forestiere și în realizarea de plantaje forestiere în cadrul Investiției I2 - Subinvestiția C2/S/I.2.B în cadrul prezentului Ghid specific este de 18 milioane euro.
Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost de cel mult 200.000 euro.
Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.
Prin intermediul acestei investiții sunt vizate activități/acțiuni specifice pentru înființarea/ dezvoltarea/modernizarea capacităților de producție a puieților forestieri, precum și pentru producerea, prelucrarea și condiționarea semințelor forestiere.
Descarcă documentele
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: MMAP