Apeluri de 970 milioane euro pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități, lansate în 2023
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat luni, 20 martie 2023, faptul că persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 vor fi lansate prin acest program 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane de euro, proiectele putând fi depuse de unitățile administrativ – teritoriale, grupurile de acțiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.
„Este pentru prima dată când România are un program cu finanțare europeană special dedicat grupurilor vulnerabile și vom folosi această oportunitate pentru a sprijini vârstnicii, copiii, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale sau mamele aflate în dificultate. Am finanțat, în ultimii ani, din fonduri europene, măsuri care au îmbunătățit viața multora dintre românii cu venituri mici – pachetele cu alimente, tichetele educaționale, cardurile sociale ”Sprijin pentru România”, cardurile de energie și avem în pregătire alte măsuri similare. Dar, din păcate, 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, cele mai expuse acestui fenomen fiind grupurile vulnerabile. În acest sens, Programul Incluziune și Demnitate Socială este un instrument care ne permite să construim un sistem de servicii sociale integrate care să sprijine, pe termen lung, persoanele vulnerabile: vom finanța centre sociale integrate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, servicii educaționale sau de integrare pe piața muncii, servicii de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul instituționalizat, întreprinderi sociale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Programul Incluziune și Demnitate Socială va finanța 11 priorități de investiții:
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității;
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității – zona rurală;
- Protejarea dreptului la demnitate socială;
- Sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale;
- Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii;
- Servicii de suport pentru persoane vârstnice;
- Sprijin pentru persoanele cu dizabilități;
- Servicii sociale și de suport acordate altor grupuri vulnerabile;
- Inovarea socială;
- Ajutorarea persoanelor defavorizate;
- Asistență tehnică.
Cel mai mare buget este alocat priorității de ajutorare a persoanelor defavorizate – 980 milioane de euro – care va finanța măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil. Sprijinirea comunităților rurale beneficiază de o alocare de 815 milioane euro, din care se vor finanța centre comunitare integrate, dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale și formarea de profesioniști în domeniul asistenței sociale.
Categoriile de beneficiari eligibili pentru proiectele finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială:
Pot depune cereri de finanțare instituțiile publice și private, în special:
- din domeniul protecției sociale;
- din domeniul așezărilor informale;
- furnizori publici si privați de servicii sociale acreditați;
- autoritățile publice locale;
- MMSS;
- ANPDCA, ANPDPD;
- MAI-IGI.
În conformitate cu principiul parteneriatului, pot aplica pentru finanțare:
- Autorități publice locale, în parteneriat cu ONG-uri;
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății (parteneriat deja funcțional);
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în parteneriat cu structurile relevante;
- furnizorii de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu asociații culturale, unități de cult, cluburi sportive, asociații sportive, federații sportive;
- Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse / structurile relevante
- autoritățile publice locale, în parteneriat cu furnizori de servicii sociale acreditați;
- furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu autoritățile publice locale
- Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în parteneriat cu DGASPC;
- furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu unitățile administrativ – teritoriale;
- Inspectoratul General pentru Imigrări, în parteneriat cu Instituțiile Prefectului din teritoriu, ONG-uri;
- furnizori publici și privați de servicii sociale; ONG-uri, autorități cu activitate în domeniu, pentru mecanismul competitiv.
Sursa: MIPE