Toate apelurile din Programul Tranziție Justă, deschise în 2023

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat miercuri, 22 martie 2023, că până la sfârșitul acestui an vor fi lansate toate cele 87 de apeluri de proiecte cu finanțare prin Programul Tranziție Justă, ce răspunde nevoilor de investiții definite la nivelul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Primele apeluri vor fi deschise în cel de-al doilea trimestru al acestui an și vizează investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă, prin acordarea de granturi.

Programul Tranziție Justă are ca obiectiv principal sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, prin generarea de locuri de muncă durabile și sigure.

PTJ include șapte priorități de investiții, corespunzătoare celor 6 județe incluse în program, la care se adaugă componenta de asistență tehnică (114 milioane euro):

  • Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județul GORJ, cu alocare de 537,2 milioane euro;
  • Județul HUNEDOARA beneficiază de o alocare de 525,7 milioane euro;
  • Județul DOLJ – 412 milioane euro;
  • Județul GALAȚI – 387,5 milioane euro;
  • Județul PRAHOVA – 277 milioane euro;
  • Județul MUREȘ – 277 milioane euro.

Vor putea depune cereri de finanțare:

  • Întreprinderi noi și existente, inclusiv întreprinderi sociale;
  • Autorități din domeniul ocupării forței de muncă, furnizori publici și privați de formare profesională;
  • Organizații neguvernamentale;
  • Autorități locale;
  • Gospodării afectate de sărăcie energetică.

Prin Programul Tranziție Justă sunt prevăzute investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a microîntreprinderilor, sprijin pentru întreprinderile de tip spin-off și spin-out și a start-up-urilor, sprijin pentru infrastructura de afaceri, măsuri de creștere a capacității AJOFM-urilor din cele șase județe eligibile, energie regenerabilă pentru gospodării, investiții în dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport și stocare de energie RES pentru consum propriu, transport public, investiții în remedierea sau decontaminarea și reconversia siturilor contaminate sau a unor imobile industriale dezafectate, investiții în unități mari de producție în domenii selectate precum și măsuri de asistență tehnică.

Sursa: MIPE