Stadiul reformelor și investițiilor PNRR
Reprezentanții celor 16 ministere și instituții responsabile de implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență au participat miercuri, 29 martie 2023, la reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR coordonată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Reuniunea s-a desfășurat în prezența directorului general al Recovery and Resilience Task Force din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer, în cadrul discuțiilor fiind analizat modul în care România a răspuns solicitărilor CE privind îndeplinirea țintelor și jaloanelor aferente cererii de plată nr. 2 trimisă de către România Comisiei Europene, stadiul țintelor și jaloanelor aferente cererii cu nr. 3 și propunerile privind noul capitol REPowerEU.
„Valorificarea sprijinul financiar pe care îl pune la dispoziție Uniunea Europeană atât prin PNRR, cât și prin politica de coeziune, reprezintă un obiectiv esențial pentru România. Le mulțumesc reprezentanților Comisiei Europene pentru sprijinul permanent pe care l-au acordat țării noastre, iar discuțiile derulate în cadrul acestei reuniuni a CIC PNRR la care a participat doamna Celine Gauer se înscriu în aceeași linie a dialogului constructiv. Împreună cu ministerele de linie, am analizat astăzi modul în care fiecare dintre instituțiile responsabile de implementare a răspuns solicitărilor formulate de CE în cadrul procedurii uzuale de analiză a cererii de plată nr. 2, progresele privind țintele și jaloanele aferente cererii de plată nr. 3 și propunerile legate de REPowerEU. Am apreciat eforturile și implicarea tuturor colegilor mei din Guvern pentru a ne asigura că ducem la bun sfârșit acest proces complex care înseamnă implementarea PNRR în România”, a declarat ministru Marcel Boloș.
Reamintim că, potrivit calendarului de implementare PNRR, România a avut de îndeplinit 51 jaloane și ținte cu termen de realizare trimestrul I și trimestrul II 2022, care au fost incluse în cea de-a doua cerere de plată, transmisă către Comisia Europeană la finalul anului 2022. A doua cerere de plată include atât sprijin nerambursabil, în valoare de 2.147.490.000 euro, cât și sprijin sub formă de împrumut, în valoare de 1.080.200.000 euro. Toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente, precum și completările solicitate de către Comisia Europeană în procesul de validare a țintelor și jaloanelor, au fost transmise în termenele indicate. În cadrul procesului de avizare prealabilă, Comisia Europeană poate solicita clarificări suplimentare față de documentația prin care un Stat Membru justifică realizarea țintelor și jaloanelor aferente Cererii de plată, această practică fiind una obișnuită în procesul de analiză a cererilor de plată, nu numai în cazul României, dar și în cazul altor State Membre.
Cea de-a treia cerere de plată ce va fi transmisă către Comisia Europeană va avea o valoare totală de 3.143.130.162 euro (2.047.491.242 euro – sprijin financiar nerambursabil și 1.095.638.920 euro – sprijin sub formă de împrumut) și este condiționată de îndeplinirea unui număr de 79 de jaloane/ținte aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. De la startul implementării și până la finalul lui 2022, România și-a asumat îndeplinirea a 151 de ținte și jaloane.
Comitetului interministerial de Coordonare a PNRR este organismul responsabil cu examinarea progresului în implementarea investiţiilor şi reformelor prevăzute PNRR, coordonat de prim-ministrul (președinte) și ministrul investițiilor și proiectelor europene (vicepreședinte) și are în componență reprezentanți ai MIPE, MF și coordonatorii de reformă.
Sursa: MIPE