MIPE: Peste 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 milioane lei
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi, 6 aprilie 2023, faptul că în perioada 20 februarie – 5 aprilie 2023, peste 1,5 milioane de familii din România și-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie. Valoarea totală a plăților efectuate la oficiile poștale, factorii poștali sau online este de 352 milioane lei. În aceeași perioadă, au fost înregistrate peste 173.000 de cereri de plată online (11,5%) , prin platforma pusă la dispoziție de Poșta Română, valoarea totală a cererilor online acceptate fiind de peste 20 milioane lei.
Alte 258.610 plăți în valoare totală de 53 milioane lei au fost operate de către factorii poștali dotați cu cititoare optice, care pot fi solicitați la domiciliul beneficiarilor pentru a încasa contravaloarea facturilor la energie.
„Am depășit, zilele acestea, pragul de 1,5 milioane de beneficiari care au făcut plăți prin cardul de energie. Procesul s-a fluidizat, iar pe măsură ce se emit facturi numărul plăților crește considerabil. Avem 500.000 plăți într-o săptămână, ceea ce ne confirmă că programul este implementat cu succes. Reamintesc faptul că acceptăm și facturi restante, dar condiția este ca ele să nu fie emise mai devreme de 1 ianuarie 2023, iar perioada de facturarea ce poate fi luată în calcul este maxim luna octombrie 2022. Sunt bucuros că și plata facturilor la lemne funcționează corespunzător, avem deja peste 4.000 astfel de facturi plătite, beneficiarii primind numerar sumele. Mai sunt încă trei luni pentru utilizarea primei tranșe de 700 lei din ajutorul aferent acestui an și mă bucur să constat buna mobilizare a Poștei Române în toată această perioadă de implementare a programului.”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Iași (240.000), București (211.000) și în Prahova (191.000).
Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate peste 10.000.
Numărul total de beneficiari ai acestei măsuri este de 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.
Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:
- Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
- Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.
Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Sursa:MIPE