PNRR: Instrucțiune privind apelul pentru crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat vineri, 7 aprilie 2023, Instrucțiunea nr. 1 privind obținerea unor date și informații privind verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 13 – Reforme Sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie. Instrucțiunea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 30 martie 2023.
Potrivit documentului se stabilesc următoarele obligații ale furnizorilor publici de servicii sociale, beneficiari ai finanțării nerambursabile prin PNRR:
- Să se asigure că destinatarii finali ai fondurilor/contractanții sunt informați cu privire la obligația de a transmite datele și informațiile privind beneficiarii reali ai fondurilor alocate prin PNRR;
- Să se asigure că documentul corespunzător privind beneficiarul real este transmis de către contractanți la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), înainte de semnarea contractelor de achiziție publică. În cazul în care ofertantul declarat câștigător are în structura acționariatului entități juridice străine, declarația privind beneficiarii reali trebuie să conțină datele acelor persoane fizice, cel puțin numele, prenumele și data nașterii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
- Să solicite contractanților, cu titlu obligatoriu, înaintea semnării contractelor de achiziții publice, și o declarație pe proprie răspundere, conform prevederilor art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, ce va conține datele despre beneficiarii reali, cel puțin numele, prenumele și data nașterii. Această declarație va fi transmisă Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
- Să prevadă, în cadrul contractelor de achiziție publică ce vor fi încheiate de aceștia, în calitate de autorități contractante, clauze specifice prin care se instituie obligația contractanților de actualizare a datelor și informațiilor privind beneficiarul real, în mod regulat, de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, până la încetarea relațiilor contractuale, sub rezerva aplicării sancțiunilor legale. Destinatarii finali ai fondurilor/contractanţii au obligaţia actualizării informaţiilor cu privire la beneficiarii reali ai fondurilor alocate din PNRR de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, sub rezerva aplicării sancţiunilor contravenţionale şi a dizolvării societăţii, în conformitate cu prevederile art. 56 şi 57 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. Orice modificare a informaţiilor privind beneficiarul real intervenită după semnarea contractului de achiziție publică vor fi aduse la cunoștința atât Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cât și a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pe durata angajamentelor legale încheiate în cadrul PNRR.
Descarcă documentele
Sursa: MFTES