MDLPA: Plăți de aproape 40 milioane de lei, pentru investiții realizate prin Programul „Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat joi, 13 aprilie 2023, suma de 39.759.446,93 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 26 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări de modernizare a unor străzi și drumuri de interes local, amenajare trotuare, precum și extinderea și înființarea unor rețele de canalizare.

După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.

Sursa: MDLPA