NetZeroCities lansează programul de înfrățire a orașelor europene pentru neutralitatea climatică. Apelul Twin Cities se deschide pe 3 Mai 2023
Începând cu data de 3 mai, NetZeroCities va lansa un nou apel pentru orașele europene, programul de înfrațire Twin Cities, ce constă în schimbul de cunoștințe și transferul de bune practici între orașe pentru obținerea neutralității climatice.
Noul program Twin Cities (Orașe Gemene) este un program personalizat, o alianță între cele 53 de orașe selectate pe apelul anterior Pilot Cities (printre care și Cluj) și orașele europene ce vor fi alese pe apelul Twin Cities.
Obiectivul general al programului Twin Cities este de a promova conexiuni durabile între orașele care se confruntă cu provocări similare în diferite domenii de poluare în drumul către obținerea neutralității climatice.
În ce constă programul Twinning Learning?
Programul de învățare Twinning Learning este un program de 20 de luni care are ca scop schimbul de cunoștințe, consolidarea capacităților între orașele pilot și orașele înfrățite și asigurarea sprijinului pentru replicarea proiectelor.
Programul se va baza pe schimbul de cunoștințe de la Pilot Cities (orașele pilot) către Twin Cities (orașele înfrățite), dar și reciproc, respectiv cele 53 de orașe pilot să învețe din experiența orașelor înfrățite. Fiecare oraș pilot (sau grup de orașe) va fi cuplat cu unul sau mai multe orașe gemene.
La finalizarea programului, orașele înfrățite vor îngloba concluziile rezultate din cadrul activităților orașelor pilot în întregul lor oraș printr-un plan de replicare. Modul de asociere a orașelor pilot cu orașele înfrățite se va baza pe găsirea provocărilor și a intereselor comune în diferite domenii de poluare și pârghii de schimbare, astfel încât să fie posibilă derularea unor acțiuni inovatoare printr-o transformare sistemică.
O serie de activități sunt planificate: întâlniri online personalizate, workshop-uri și vizite la fața locului în scopul aprofundării cunoașterii provocărilor reciproce și al găsirii de soluții. Orașele gemene vor primi, de asemenea, suport practic din partea membrilor grupurilor de sprijin pentru orașele neutre din punct de vedere climatic și din partea membrilor Consorțiului, astfel încât să își atingă obiectivele, și vor putea accesa setul de instrumente și resurse oferite de portalul NetZeroCities.
Apelul Twinning va fi deschis localităților din statele membre ale UE și din țările asociate Orizont 2020. Nu va fi nevoie să fie un "Mission City" pentru a se înscrie la apelul pentru înfrățiri.
Pentru a ajuta orașele înfrățite să își alinieze candidaturile cu obiectivele și activitățile Orașelor Pilot și pentru a asigura o potrivire reușită pe baza domeniilor de învățare dorite, un catalog online al profilurilor orașelor Pilot va fi disponibil pe site-ul NetZeroCities.
Cererile vor fi acceptate din data de 3 mai până pe 30 iunie, ora 23.59 CET, iar lista de selecție a orașelor alese va fi anunțată la începutul lunii septembrie 2023. Programul de învățare prin twinning va începe până la sfârșitul lunii septembrie 2023 și se va încheia în luna mai 2025.
Mai multe detalii cu privire la apel vor fi disponibile în săptămânile care urmează.
Nicoleta Botezatu,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: www.netzerocities.eu