Planşeul de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii va fi consolidat prin Programul „Anghel Saligny”
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de miercuri, 26 aprilie 2023, includerea, în Programul național de investiții „Anghel Saligny”, a lucrărilor de regenerare a spațiilor publice din zona Unirii, prin finanțarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii.
Astfel, bugetul Programului va fi suplimentat cu suma de 750.751.800,69 de lei, sumă care va fi alocată lucrărilor de consolidare și reabilitare a planşeului Unirii, în condițiile în care aceasta este o zonă centrală, intens circulată, iar autoritățile publice locale nu pot suporta, de la bugetul local, valoarea totală a investiției.
Portivit comunicatului oficial, consolidarea acestui obiectiv este urgentă întrucât, în prezent, planșeul este într-o stare avansată de degradare din cauza expunerii la umiditate excesivă, prezentând deteriorări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, iar stratul de acoperire a armăturilor este puternic corodat.
Astfel, consolidarea structurii existente a planşeului implică lucrări la partea carosabilă a străzilor afectate, trotuare, alei și spații verzi, și vor consta, în principal, în desfacerea straturilor rutiere, demolarea completă a planșeului existent până la nivelul terenului, înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic, realizarea unei noi infrastructuri, a unei hidroizolații performante, înlocuirea rosturilor de dilatație, precum și consolidarea fundațiilor existente.
Sursa: MDLPA