Statusul programelor gestionate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri, 28 aprilie 2023, statusul programelor actualizat la data de 28.04.2024.
„În 2023, am semnat 2.153 de contracte pentru Pilonul I Start-Up Nation România, 608 pentru Pilonul II Start-Up Diaspora și 836 pentru Femeia Antreprenor. Vom sprijini economia românească să fie din ce în ce mai competitivă, inclusiv prin atragerea Diasporei spre a investi în țara natală. ”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului
Potrivit documentului, situația programelor este următoarea:
- 6 programe finalizate: HoReCa; Prima sesiune M1 – „Microgranturi”; M2 – „Granturi pentru capital de lucru”; Cea de-a doua sesiune M1 – „Microgranturi”; Programul național pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului; Programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici și mijlocii;
- 5 programe în curs de implementare: IMM AGRI-FOOD Granturi pentru capital de lucru; Pilonul I (România) Start-Up Nation; Pilonul II (Diaspora) Start-Up Nation; Femeia antreprenor; Incoming;
- 1 program în derulare: Masterplanul investițiilor în turism;
- 2 programe în pregătire: Participarea întreprinderilor cu activitate de turism, la târgurile de profil din străinătate; Modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice;
- 2 programe în etapa de definitivare a cadrului legal: Programul național multianual de microindustrializare; Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor şi serviciilor de piață.
- 1 program în dezbatere publică: Programul de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri.
Sursa: MAT