Cum integrăm inovarea socială în proiectele FSE+: Webinar gratuit adresat organizațiilor care gestionează finanțări pentru economia socială

Organizațiile care gestionează finanțări pentru economia socială, precum administratorii de grant, cei care își doresc să devină administratori de grant în cadrul noii perioade financiare sau Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt invitate să ia parte la un webinar dedicat modului în care tema inovării sociale va putea fi inclusă în cadrul proiectelor care vor fi finanțate din FSE+.  

Webinarul este organizat de fonduri-structurale.ro în calitate de Centru Național de Competențe în Inovarea Socială împreună cu Ashoka România. Evenimentul va fi deschis de reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Educație și Ocupare și pentru Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027.

Evenimentul va avea durata de 8 ore și se va desfășura după următorul program:

  • 10 mai 2023: 09.30 – 13.30
  • 16 mai 2023: 09.30 – 13.30

Agenda draft

Ziua 1, 10 mai 2023, online, interval 09.30-13.00/13.30 (cu pauze)

  • Start de program, obiective de training, agendă, cunoaștere.
  • Inovarea socială, schimbarea sistemică, teoria schimbării: prezentare introductivă
  • Exemple internaționale și din România de inovare socială.
  • Lanţul de impact (Input – Activităţi – Output – Outcome –Impact)
  • Inovatori sociali/changemakers români
  • Studii de caz de inovare socială din România: galerie online, lucru în grupuri, împărtășire din grupuri
  • Reflecție, concluzii, închiderea sesiunii.

Ziua 2, 16 mai 2023, online, interval 09.30-13.00/13.30 (cu pauze)

  • Deschidere, intenții și obiective
  • Cum măsurăm inovarea socială?
  • Care sunt diferite tipuri de impact și cum le putem măsura?
  • Invitat Ashoka Fellow. Interviu cu 2-3 întrebări de la echipă în funcție de obiectivele grupului + sesiune de întrebări și răspunsuri cu tot grupul.
  • Colaborare între sectoare (colaborare multi-stakeholder) pentru impact colectiv.
  • Reflecție, concluzii, închidere.

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate. Pentru participarea la eveniment este necesară înscrierea în prealabil aici. Organizațiile selectate vor primi linkul de conectare înainte de derularea workshopului.  

Webinarul este organizat în cadrul proiectului SEED - Social Innovation Ecosystem Development co-finanțat de Comisia Europeană. Proiectul are în vedere crearea de centre naționale de competențe pentru inovare socială în România, Italia, Slovenia și Grecia. Fonduri-structurale.ro dezvoltă Centrul Național de Compentențe pentru Inovare Socială din România. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile aici