Romania si Ungaria sustin necesitatea dezvoltarii integrate a bazinului Dunarii
În cadrul sedintei comune de guvern care a avul loc marti, 21 octombrie 2008 la Szeged, România si Ungaria, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Ministerul Dezvoltarii Nationale si Economiei din Republica Ungara au semnat Declaratia comuna cu privire la elaborarea, promovarea si adoptarea unui program operational de cooperare teritoriala europeana focalizat pe bazinul Dunarii, pentru perioada de programare 2014-2020.
Acest document si mai ales actiunile de colaborare pe care le va genera, se doresc sa vina în sprijinul punerii în aplicare a proiectelor existente si viitoare comune, în domeniul dezvoltarii bazinului Dunarii. Documentul va contine prevederi referitoare la colaborarea dintre cele doua ministere în scopul valorificarii potentialului bazinului Dunarii si a intereselor comune de dezvoltare prin eficientizarea colaborarii inter-institutionale.
Declaratia va veni în completarea Declaratiei comune din 2006, în vederea valorificarii coridorului Dunarii printr-o abordare integrata din punct de vedere al potentialului dezvoltarii transportului pe apa si rutier, mediului înconjurator, mediului de afaceri, dezvoltarii durabile a zonei, a habitatului, protectiei împotriva dezastrelor naturale.
Initiativa celor doua guverne vin în contextul în care László BORBÉLY, ministrul dezvoltãrii, lucrarilor publice si locuintelor, a propus, cu ocazia Zilelor Portilor Deschise pentru Dezvoltare Regionala de la Bruxelles, crearea unui Program Operational de Cooperare Teritoriala Europeana „Danubius/Ister”, iar comisarul european pentru politica regionala, Danuta HÜBNER, a cerut elaborarea unei strategii specifice privind bazinul Dunarii.
Propunerea ministrului László BORBÉLY vine sa sustina alocarea de resurse europene si nationale semnificative pentru implementarea acestei strategii.
Sursa: MDLPL