Prima Reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) a organizat în data de 3 mai 2023, orele 10.00-18.00, la Hotel Radisson Blu din București, prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027.

La întâlnirea de lucru au participat fizic peste 80 de persoane, reprezentând membrii Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov (CMPRBI) 2021-2027, observatorii desemnați în cadrul acestui organism și invitați speciali din partea Comisiei Europene. Din partea Comisiei Europene au fost prezenți domnul Krzystof Kasprzyk – Director adjunct al Unității pentru România și Croația, doamna Irina Șofletea și domnul Haroun Khalid din cadrul aceleiași unități.

După discursurile introductive și prezentarea membrilor și observatorilor permanenți, evenimentul a continuat cu discutarea Regulamentului de organizare și funcționare a CMPRBI 2021-2027. În urma dezbaterilor punctuale și întrunirii cvorumului necesar a fost supusă votului membrilor permanenți, propunerea de regulament, acesta fiind aprobat în unanimitate.

În cadrul evenimentului a fost prezentat Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 cu cele 7 priorități de investiții.

În partea a doua, dezbaterile au avut ca teme principale: Instrumentele Teritoriale în cadrul PR BI 2021-2027, modul de evaluare a strategiilor teritoriale integrate ca prim pas în abordarea integrată a proiectelor, metodologia generală de selecție a proiectelor în cadrul Priorităților 2-6 ale PR BI 2021-2027 și criteriile specifice de selecție pentru proiectele ce vizează investiții pentru creșterea eficienței energetice în infrastructura pentru învățământul preuniversitar.

În final, dl. Dan Nicula, Director general ADRBI, a mulțumit celor care au contribuit la pregătirea și desfășurarea primei reuniuni a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027, participanților și a invitat reprezentanții prezenți să contribuie activ la dezbaterile din următoarele ședințe și la consultările pentru realizarea ghidurilor de aplicare pentru finanțarea proiectelor pentru dezvoltarea regiunii București-Ilfov.

Comitetul de Monitorizare este o structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027, instituită prin cadrul de reglementare care guvernează gestionarea fondurilor europene.

Sursa: ADR București-Iflov