PR Vest: Ghidurile pentru microîntreprinderi, mobilitate urbană sustenabilă și drumuri județene, relansate în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 a relansat vineri, 12 mai 2023, în consultare publică noi variante pentru următoarele ghiduri:

  • Ghidului solicitantului aferent Intervenției regionale 1.3.A - Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 1, producție

Ghidul solicitantului de finanțare, lansat inițial în consultare publică în perioada 29.12.2022 - 29.01.2023, a fost consolidat și readaptat ca urmare a analizării observațiilor primite în perioada de consultare publică, precum și a emiterii Ordonanței de urgență nr. 23/2023 privind privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021 – 2027.

Ghidul a fost actualizat și republicat conform Ordinului Ministrului investiţiilor şi proiectelor europene Nr. 1777/2023 din 3 mai 2023, prin care a fost aprobată și structura cadru pentru: Cererea de finanţare, Declaraţia unică, Bugetul proiectului, Raportul de progres și Raportul de vizită.

Apelul de proiecte este adresat microîntreprinderilor cu sediul social în Regiunea Vest și locația de implementare a proiectului în mediul urban inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor din Regiunea Vest sau în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural din Regiunea Vest.

Alocarea este de 26,33 milioane euro.

Microîntreprinderile pot accesa finanțare nerambursabilă de până la 200.000 euro, cu încadrarea în limita plafonului de minimis de care poate beneficia o întreprindere unică, pentru următoarele tipuri de activități eligibile:

  • Investiții în spații de producție de tip construcție industrială;
  • Dotare cu active corporale (ex. echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier) și active necorporale;
  • Activități pentru extinderea piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, precum și participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare, inclusiv dezvoltarea de activități de marketing generate de codul CAEN finanțat; 
  • Activități care respectă principiul economiei circulare sau activități de dezvoltare de noi lanțuri de aprovizionare ecologice.

Pentru acest apel de proiecte, contribuția solicitantului la finanțarea investiției diferă în funcție de județul în care se implementează proiectul. Astfel, în cazul proiectelor implementate în județul Timiș, contribuția microîntreprinderilor este de minimum 24% din valoarea totală eligibilă a investiției, de minimum 17% în cazul celor implementate în județul Arad și de minimum 10% în cazul proiectelor implementate în județele Hunedoara și Caraș-Severin.

Descarcă documentele

  • Ghidul solicitantului aferent Intervenției regionale 4.1 - Mobilitate urbană sustenabilă

Ghidul solicitantului de finanțare, lansat inițial în consultare publică în perioada 20.01.2023 – 20.02.2023, a fost consolidat și readaptat ca urmare a analizării observațiilor primite în perioada de consultare publică, precum și a emiterii Ordonanței de urgență 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021 – 2027. 

Ghidul a fost actualizat și republicat conform Ordinului Ministrului investiţiilor şi proiectelor europene Nr. 1777/2023 din 3 mai 2023, prin care a fost aprobată și structura cadru pentru: Cererea de finanţare, Declaraţia unică, Bugetul proiectului, Raportul de progres și Raportul de vizită.

Apelul de proiecte se adresează:

  • Unităților administrativ-teritoriale (UAT) municipii reședință de județ, municipii și orașe din cadrul Regiunii Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului;  
  • Parteneriatelor între UAT municipii reședință de județ, municipii sau orașe din cadrul Regiunii Vest, obligatoriu în calitate de lider de parteneriat, și UAT Județ/e, UAT Comună/e, în calitate de membri, din zona definită în cadrul Strategiei Integrată de Dezvoltare Urbană și tratată în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă; 
  • Parteneriate între un UAT municipiu sau oraș din cadrul ITI Valea Jiului, obligatoriu în calitate de lider de parteneriat și UAT județ, alte UAT-uri municipii și/sau orașe din ITI Valea Jiului, UAT comună/e, în calitate de membri, din zona de intervenție definită în cadrul Strategiei pentru Dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului și tratată în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al ITI Valea Jiului.

Alocarea este de 152,65 milioane euro.

Prin acest apel de proiecte se finanțează următoarele tipologii de activități:

  • Achiziția de mijloace de transport în comun: tramvaie, troleibuze, autobuze și microbuze de tipul ,,zero emisii” pentru transport urban curat, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi/stații de încărcare pentru acestea; 
  • Investiții privind sistemele de transport public local de călători și sistemele pentru transport alternativ nemotorizat: linii de tramvai și troleibuz, infrastructură pentru transportul nemotorizat, sisteme de bike-sharing, achiziții de biciclete sau alte mijloace de transport nemotorizate/ecologice;
  • Investiții destinate reducerii emisiilor de CO2 în zona urbană, integrate în cadrul celor menționate mai sus: sisteme inteligente de transport, e-ticketing, management de trafic, management al flotei, care se adresează/sunt dedicate gestiunii călătorilor și managementului transportului public, achiziționarea de echipamente, utilaje, instalații necesare pentru exploatarea și întreținerea infrastructurii de transport public și a flotei mijloacelor de transport public, soluții de organizare a traficului, stații de transport public etc.

Pentru acest apel de proiecte, procentul contribuției proprii a solicitantului la finanțarea investiției este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției, respectiv suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect.

Descarcă documentele

  • Ghidul solicitantului aferent Intervenției regionale 5.1.A - Drumuri județene

Ghidul de finanțare publicat spre consultare publică inițial, în data de 22.12.2022, a fost consolidat și readaptat în urma observațiilor primite în perioada de consultare publică, precum și a emiterii Ordonanței de urgență 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021 – 2027. 

Ghidul a fost actualizat și republicat conform Ordinului Ministrului investiţiilor şi proiectelor europene Nr. 1777/2023 din 3 mai 2023, prin care a fost aprobată și structura cadru pentru: Cererea de finanţare, Declaraţia unică, Bugetul proiectului, Raportul de progres și Raportul de vizită.

Apelul de proiecte se adresează UAT-urilor din Regiunea Vest, respectiv UAT Județul Arad, UAT Județul Caraș-Severin, UAT Județul Hunedoara și UAT Județul Timiș, fiind eligibile inclusiv parteneriatele între UAT  Județ - lider de parteneriat și UAT Județ/e, UAT Municipiu/i, UAT Oraș/e, UAT Comună/e - membri.

Alocarea este de 107,74 milioane euro.

Prin intermediul acestui apel sunt finanțate proiecte cu o valoare eligibilă cuprinsă între 5.000.000 și 50.000.000 euro, care au în vedere următoarele tipologii de activități:  

  • Lucrări de construire și/sau modernizare și/sau extindere a rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea directă sau indirectă cu rețeaua TEN-T, inclusiv variante ocolitoare cu statut de drum județean;
  • Lucrări de artă de tip poduri și podețe, precum și elemente de colectare și evacuare a apelor pluviale;
  • Construirea/modernizarea de stații și alveole, în vederea stimulării transportului public de călători pe traseul care face obiectul proiectului; 
  • Intersecții cu drumurile laterale, racorduri la drumurile laterale; 
  • Intersecții cu linii de cale ferată, pasaje, poduri sau intervenții la albiile minore, noduri rutiere, eligibile doar în scopul realizării conectivității la TEN-T;
  • Măsuri de siguranță rutieră - road-safety, inclusiv campanii de siguranță rutieră; 
  • Măsuri de accesibilizare ușoară și independentă pentru persoanele cu cerințe de mobilitate speciale; 
  • Amplasarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice; 
  • Aliniamente de arbori/crearea de perdele forestiere și investiții suplimentare pentru protecția drumului județean față de efectele generate de condiții meteorologice extreme;
  • Achiziția de teren sau exproprieri în vederea construirii, modernizării și extinderii rețelei de drumuri județene;  
  • Elemente de digitalizare în transporturi.

Procentul contribuției proprii a solicitantului la finanțarea investiției este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției, respectiv suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect. În cazul proiectelor depuse în parteneriat, ratele de co-finanțare mai sus-menționate se aplică fiecărui membru al parteneriatului pentru cheltuielile eligibile aferente acestuia.

Descarcă documentele

Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare de la data publicării, din 12.05.2023 până în 29.05.2023 (ora 12:00).

Observațiile și propunerile justificate pot fi trimise la adresa de e-mail: consultare@adrvest.ro.

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: www.vest.ro