Colaborare în domeniul dezvoltarii regionale, lucrarilor publice si locuintelor între Romania si Bulgaria
Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, László BORBÉLY, a semnat, joi, 23 octombrie 2008, la Sofia, împreuna cu omologul sau bulgar, Asen GAGAUZOV, Protocolul de colaborare în domeniul dezvoltarii regionale, lucrarilor publice si locuintelor si Declaratia comuna privind cooperarea pentru dezvoltarea teritoriala durabila a bazinului Dunarii.
Protocolul contribuie la întarirea colaborarii si a schimbului de experienta dintre cele doua state, în vederea implementarii si dezvoltarii de proiecte comune în domeniul dezvoltarii regionale, cu prioritate în zona dunareana, a lucrarilor publice si locuintelor. Partile au stabilit sa se întalneasca cel putin o data pe an, alternativ pe teritoriul Romaniei, respectiv Bulgariei, în cadrul unei comisii mixte, pentru a analiza îndeplinirea prevederilor protocolului si pentru elaborarea programelor anuale de actiuni comune care sa puna în practica aceste prevederi. Prima sesiune comuna a comisiei mixte urmeaza sa aiba loc în cel mai scurt timp posibil.
Declaratia comuna de cooperare pentru dezvoltarea teritoriala durabila a bazinului Dunarii, initiata de Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, László BORBÉLY, stipuleaza intentia celor doua state de a intensifica cooperarea interinstitutionala în vederea elaborarii si promovarii unui program operational de cooperare teritoriala europeana, focalizat pe bazinul Dunarii, pentru perioada de programare 2014-2020, cu scopul atragerii fondurilor comunitare pentru expansiunea economica, sociala si turistica a acestei zone.
„Este important ca documentele semnate astazi sa nu ramana niste hartii fara viata. Colaborarea dintre Romania si Bulgaria în problematica bazinului Dunarii este vitala, întrucat fluviul traverseaza o distanta considerabila pe teritoriul acestor state. Romania a semnat o astfel de declaratie comuna si cu Ungaria. Pana în 2011, atunci cand Ungaria va prelua Presedintia Comisiei Europene, trebuie sa avem pregatita o strategie pentru problematica Dunarii, astfel încat Programul Operational pentru Baziunul Dunarii sa poata deveni functional începand cu 2014”, a declarat ministrul László BORBÉLY.
În cadrul întalnirii de la Sofia, cei doi ministrii au avut discutii bilaterale cu privire la Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, Programul Operational Comun de Cooperare în bazinul Marii Negre, Programele de Cooperare Transnationala si Interregionala (Programul de cooperare transnationala Sud-Estul Europei, Programul de cooperare interregionala INTERREG IV C si Programul pentru reteaua de dezvoltare urbana URBACT II) si la Gruparile Europene de Cooperare Teritoriala.
Referitor la Programul Operational Comun de Cooperare în bazinul Marii Negre, partea romana a subliniat importanta înfiintarii Euroregiunii Marea Neagra si potentialul pe care aceasta asociatie îl poate juca în viitor, ca platforma pentru întarirea cooperarii dintre autoritatile locale si regionale din bazinul Marii Negre.
Referitor la Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, ministul László BORBÉLY a discutat cu omologul sau bulgar despre urgentarea adoptarii Memorandumului de Întelegere si stabilirea surselor de acordare a avansurilor pentru beneficiari.
Pentru acest program, au fost depuse pana la aceasta data, 51 de propuneri de proiecte în cadrul primei licitatii de proiecte, lansata în data de 8 iulie 2008 si avand ca termen de depunere 30 septembrie 2008.
Dintre proiectele depuse, 5 sunt în domeniul accesibilitatii, 10 în domeniul mediului si 36 în domeniul dezvoltarii economice si sociale. Optsprezece (18) parteneri lider de proiect sunt romani, iar treizeci si trei (33) bulgari.
Majoritatea proiectelor au fost depuse în cadrul axei prioritare Dezvoltare Economica si Sociala, domeniile majore de interventie “Sprijinirea cooperarii transfrontaliere în mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale” si „People to People”.
În data de 30 septembrie 2008 a fost lansat un nou apel pentru care proiectele pot fi depuse continuu, iar evaluarea se face trimestrial, începand cu 31 ianuarie 2009.
Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 a fost aprobat de Comisia Europeana în data de 18 decembrie 2007 si are un buget total de 262 milioane Euro.
Sursa: MDLPL