POCA: A fost publicat ghidul privind acordarea de sprijin pentru implementarea unor măsuri de reformă la nivelul Ministerului Economiei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni, 15 mai 2023, Ghidul Solicitantului „Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă la nivelul Ministerului Economiei”.

Scopul acestui apel este de a sprijini Ministerul Economiei în implementarea de acțiuni care conduc la o planificare strategică eficientă și de elaborare de politici publice bazate pe dovezi.

Eligibilitatea solicitanților și a partenerilor

Poate solicita finanțare în cadrul acestui apel Ministerul Economiei.  

Pot fi parteneri următoarele categorii de instituții:

  • autorități și instituții publice centrale așa cum sunt ele adresate în SCAP;
  • instituții de învățământ superior acreditate și de cercetare.

Tipuri de acţiuni orientative

Acțiunile prevăzute în program ce pot fi transpuse în activități în cadrul proiectelor sunt prezentate mai jos. Această listă este orientativă și are rolul de a ghida în formularea activităților/acțiunilor din proiect:

  • Planificarea strategică și bugetarea pe programe la nivel central:
    • elaborarea, actualizarea procedurilor, metodologiilor privind planificarea strategică și bugetarea pe programe;
    • elaborarea documentelor strategice la nivelul ministerelor prioritare enumerate în AP 2014-2020 și a instituțiilor publice care au în responsabilitate condiționalități ex-ante;
    • susținerea implementării bugetării pe programe în special la nivelul ministerelor prioritare enumerate în AP 2014-2020.
  • Îmbunătățirea politicilor publice și creșterea calității reglementărilor
    • realizarea de studii, analize de impact (inclusiv testul IMM, după caz) și evaluări sistemice ale cadrului de reglementare pe domenii specifice, pentru fundamentarea politicilor publice și creșterea calității reglementărilor;
    • realizarea de studii, analize, instrumente pentru clarificarea mandatelor, rolurilor și competentelor, atât la nivelul aceluiași palier administrativ, cat și între palierele administrative;
    • dezvoltarea și implementarea de sisteme, proceduri și mecanisme pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și strategiilor;
    • sistematizarea și simplificarea fondului activ al legislației, conform SMBR.

Alocarea financiară eligibilă orientativă este de 4.000.000,00 lei.

Descarcă documentele

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE