S-a lansat apelul PNRR pentru achiziția de microbuze electrice pentru elevi

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), a lansat ieri, 18 mai 2023, apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație.

Obiectivul urmărit în cadrul acestui apel vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru elevii din zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus. Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind în același timp și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.

Solicitanții eligibili care pot depune cererea de finanțare în cadrul prezentului apel sunt unitățile administrativ-teritoriale la nivel de județ, reprezentate de Consiliile județene.

Alocarea financiară PNRR totală pentru achiziția microbuzelor electrice este de 250 de milioane de euro, fără TVA.

Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, prin platforma electronică PNRR, cu respectarea termenului limită de depunere 13.06.2023.

În această perioadă, potențialii beneficiari ai apelului pot adresa întrebări legate de depunerea cererilor de finanțare la adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro.

Descarcă documentele

Sursa: Ministerul Educației