PAP 2021-2027: Ghidul privind implementarea strategiei de dezvoltare locală durabilă, lansat în consultare publică

Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (DGP AM POPAM) a publicat marți, 23 mai 2023, varianta consultativă a Ghidului pentru Acțiunea 3.1.2 Sprijin pentru implementarea SDL din cadrul Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027.

Pentru a fi eligibil în vederea acordării finanțării pentru Prioritatea 3, trebuie să fiţi constituit ca un grup de acţiune locală, cu personalitate juridică, în baza O.G. nr. 26/ 2000 cu modificările și completările ulterioare, format din reprezentanți ai intereselor sociale sau economice din zonă, printre care să se regăsească cel puțin o entitate juridica din domeniul pescuitului/acvaculturii.

Zona/teritoriul în care se dorește punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității poate acoperi porțiuni dintr-un judeţ sau din mai multe județe. Pentru a putea beneficia de finanțare nerambursabilă, teritoriul în care se implementează o strategie finanțată prin PAP trebuie să fie inclus într-o zonă de pescuit și/sau acvacultură și să întrunească cumulativ următoarele criterii:

  • are o populație cuprinsă între 20.000 și 350.000 de locuitori;
  • suprafața zonei trebuie să fie mai mică decât suprafața unei regiuni de nivel NUTS 3 (echivalentul unui judeţ din România, respectiv județul în care FLAG-ul are suprafața zonei cea mai mare);
  • este o zonă cu un țărm marin, fluvial sau lacustru, inclusiv zona cu luciu de apă aparținând țărmului, ori incluzând iazuri, un râu sau un bazin hidrografic, care este coerentă din punct de vedere funcțional în privința aspectelor geografice, economice și sociale și în cadrul căreia activează cel puțin:
    • 25 de pescari comerciali care sunt membri în una sau mai multe organizații profesionale ori angajați în entități juridice cu licență valabilă de pescuit comercial și/sau
    • 5 unități de acvacultură, cu un total de minimum 20 angajați.

Alocarea financiară pentru punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii este de maxim 2.450.000,00 Euro (FEAMPA + BN), exceptând „zona Delta Dunării”. 

Cetăţenii şi institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii până la data de 12.06.2023 ora 14:00 pe adresele de e-mail pescuit@madr.ro și flag@madr.ro.

Descarcă documentul

Sursa: POPAM