OUG pentru acordarea unei prime pentru carieră didactică din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat duminică, 28 mai 2023, în consultare publică Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea unei prime pentru carieră didactică din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de act normativ propune stabilirea cadrului legal în vederea acordării unei măsuri de susținere, denumită primă de carieră didactică pentru personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate, în anul școlar 2022-2023 precum și pentru personalul didactic din sistemul de învățământ universitar, cu gradul științific de șef de lucrări/lector sau asistent universitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023.

Prima de carieră didactică constă în acordarea unui măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic pentru cursuri de specialitate și cheltuieli asimilate acestora, echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate, pentru achiziția de cărți de specialitate, inclusiv pentru acoperirea unor nevoi personale în limita unui procent de 30% pentru personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate, în anul școlar 2022-2023 precum și pentru personalul didactic din sistemul de învățământ universitar, cu gradul științific de șef de lucrări/lector sau asistent universitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023.

Prima de carieră didactică este suportată din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, cu respectarea regulilor de eligibilitate aplicabile şi în limita sumelor alocate cu această destinaţie. Aceasta are o valoare nominală de 1.500 lei și  se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizat în anul școlar/universitar 2023 -2024.

De asemenea, prin prezentul act normativ se propune acordarea unei prime de compensare a creșterilor salariale. Acordarea primei de compensare a creșterilor salariale se va realiza prin completarea completarea Art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168 /2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu cinci noi alienate, care vizează următoarele - personalul didactic și didactic auxiliar din învațământul preuniversitar de stat, aflat în activitate în anul școlar 2022-2023, va primi o primă de compensare salarială în cuantum net de 1000 lei. Prima de compensare salarială se acordă în luna iunie 2023.

Pentru personalul nedidactic din învățământul de stat, aflat în activitate în anul școlar/universitar 2022-2023 se acordă o primă de compensare salarială în valoare de 1000 lei. Prima de compensare salarială se acordă în două tranșe egale, respectiv în lunile iunie 2023 și septembrie 2023.

Propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise la adresa de e-mail cabinet.pocu@mfe.gov.ro, în termen de 10 zile.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE