PIDS: Un nou ghid privind asigurarea alimentelor de bază/mese calde pentru persoanele defavorizate, lansat în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat marți, 30 mai 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Sprijin pentru persoanele defavorizate în vederea asigurării alimentelor de bază/mese calde”.

Solicitant eligibil în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structura de specialitate cu rol de beneficiar al finanţării nerambursabile aferente Programului Incluziune şi Demnitate Socială desemnată potrivit OUG 63/2022.

Bugetul alocat este de 570.930.000,00 euro.

Activități eligibile:

  • Stabilirea numărului de persoane aparținând grupului țintă eligibil - activitate preliminară depunerii cererii de finanțare în cadrul prezentului apel;
  • Operaționalizarea serviciilor privind emiterea/alimentarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pentru grupul țintă eligibil;
  • Distribuirea tichetelor sociale nou emise pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde către destinatarii finali;
  • Furnizarea produselor alimentare și a meselor calde către destinatarii finali, prin acceptarea de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
  • Activități de informare și conștientizare a grupului țintă asupra sprijinului pe care UE și Guvernul României îl acordă prin acest program;
  • Alte activități de sprijin destinate grupului țintă.

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.poids@mfe.gov.ro până la data de 22.06.2023.

Descarcă documentele

Sursa: MIPE