POCU: Ghid dedicat Inspectoratului General pentru Imigrări pentru operaționalizarea centrului de solicitanți de azil Crevedia, în consultare publică
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat luni,12 iunie 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Crearea condițiilor necesare îmbunătățirii asistenței oferite de către principalii actori responsabili cu integrarea migranților care vor beneficia de servicii în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Crevedia”, apel non-competitiv, Axa Prioritară 9 – CARE- Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina - Obiectivul Specific 9.2 - Suport tehnic pentru operaționalizarea CRPCSA Crevedia.
Solicitant eligibil este Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate Inspectoratul General pentru Imigrări.
Alocarea financiară este de 47.371 euro.
Activități eligibile
- Asigurarea asistenței tehnice de specialitate (servicii de consultanță) în vederea întocmirii documentației tehnice (caietului de sarcini) ce va sta la baza contractării serviciilor de realizare a proiectului tehnic de execuție necesar operaționalizării Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Crevedia (relevantă și obligatorie);
- Contractarea serviciilor de specialitate în vederea realizării unei cercetări sociologice în vederea evaluării capacității de inserție/absorbție în regiunea Ilfov, Dâmbovița a străinilor care vor beneficia de servicii de integrare în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru solicitanții de Azil Crevedia (relevantă și obligatorie).
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email: consultare.pocu@mfe.gov.ro până la data de 23.06.2023.
Descarcă documentele
Sursa: MIPE