Ministerul Dezvoltării finanțează construcția a 255 de creșe

Ministerul Dezvoltării a aprobat marți, 13 iunie 2023, finanțarea a încă 24 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Astfel, în localitățile Teiuș (jud. Alba), Bran (jud. Brașov), Valu lui Traian (jud. Constanța), Sic (jud. Cluj), Dragomirești (jud. Dâmbovița), Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), Ciurea (jud. Iași), Cristești (jud. Mureș), Săbăoani (jud. Neamț), Zănești (jud. Neamț), Bănești (jud. Prahova), Lipănești (jud. Prahova), Crișeni (jud. Sălaj), Jibou (jud. Sălaj), Tufești (jud. Brăila), Scornicești (jud. Olt), Frătăuții Vechi (jud. Suceava), Vama (jud. Suceava) și Zvoriștea (jud. Suceava) va fi construită câte o creșă mică (pentru câte 40 de antepreșcolari), precum și alte 5 creșe medii (pentru 70 de antepreșcolari) în Botoșani, Bonțida (jud. Cluj), Lungulețu (jud. Dâmbovița), Turceni (jud. Gorj) și Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita).

„Prin construcția acestor 24 creșe, creăm 1.110 de noi locuri pentru copiii din aceste localități”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Descarcă lista

Miercuri, 14 iunie 2023, Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a încă 2 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”.

Astfel, în orașul Băicoi (jud. Prahova) și în municipiul Suceava, va fi construită câte o creșă mare (pentru câte 110 copii), iar, cu aceste unități de învățământ antepreșcolar, Ministerul Dezvoltării finanțează, până în prezent, un total de 255 de creșe.

Descarcă lista

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creșe, prin care vor crește semnificativ locurile din creșele de stat. Creșele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităților publice locale și care va diminua timpul necesar construcției.

Sursa: MDLPA