Poșta veche din Călărași, reabilitată prin POR

Poșta veche din Călărași este un monument cu o valoare istorică, culturală, artistică inestimabilă, aflat pe teritoriul municipiului Călărași, amplasată în centrul vechi, pe artera rutieră principală a orașului. Clădirea a fost construită înainte de anul 1894 (pe vremea lui Carol I), cu funcțiunea principală de Poștă și este singura clădire de Poștă de acest tip care mai există în acest moment în România.

Clădirea a fost restaurată ṣi renovată cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2021, în cadrul Axei prioritare 5 – „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural” și a avut ca obiectiv general punerea în valoare a monumentului istoric „Poșta Veche”, situat în municipiul Călărași, în vederea creșterii atractivității turistice în municipiu și în județul Călărași, redându-l circuitului turistic, dovadă a identității culturale locale. 

La sfârșitul anului 2018 au început lucrările de restaurare a clădirii, cu un colectiv de profesioniști (ingineri, experți tehnici, restauratori - artiști plastici) coordonat de specialiști atestați de către Ministerul Culturii. Prin activitățile din proiect s-a realizat restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentului istoric, în scopul maximizării potențialului turistic, prin creșterea numărului de vizitatori la nivel local și prin dezvoltarea unor activități de informare a vizitatorilor, de promovare media și de angrenare a factorilor decizionali de la nivel local. 

Prin proiect, Primăria Municipiului Călărași și-a propus să atragă vizitatori prin organizarea la nivel local a evenimentelor, în vederea extinderii turismului cultural și de patrimoniu local.

Proiectul fost finalizat în anul 2020, redând monumentului funcționalitatea de clădire publică și pastrând nealterate volumetria și arhitectonica monumentului. O atenție deosebită a fost acordată elementelor decorative și, întrucât majoritatea ornamentelor și profilelor fațadei au fost distruse, s-a procedat la refacerea acestora având la dispoziție câteva piese originare păstrate în custodia Muzeului Dunării de Jos sau documente de arhivă.

Sursa: Facebook ADR Sud-Muntenia