România, prin MEAT, participă la concursul Best Tourism Villages
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat vineri, 23 iunie 2023, faptul că România participă cu 5 propuneri la concursul Best Tourism Villages, ediția 2023, lansat de Organizația Mondială a Turismului (OMT).
Polovragi (județul Gorj), Eibenthal (județul Mehedinți), Gura Siriului (județul Buzău) și 2 sate clasificate pe locul 2 și 3 la concursul național din anul 2022, respectiv Biertan (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava) sunt cele 5 sate propuse pentru participare, la nivel mondial, în cadrul concursului. Satul Rășinari, județul Sibiu, care a ocupat locul I la concursul organizat anul trecut, la nivel național , a fost desemnat unul dintre satele Best Tourism Villages, la nivel mondial.
În urma evaluării de către comisia OMT, satele selectate vor fi desemnate Best Tourism Villages sau vor fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării. Ambele nominalizări presupun și includerea în Rețeaua Best Tourism Villages. Rezultatele vor fi transmise în luna decembrie 2023.
Sursa: MEAT