MDLPA: Proiect de hotărâre pentru alocarea, din Fondul de intervenție, a sumelor necesare dedicate localităților afectate de inundații
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a solicitat autorităților publice locale inventarierea în regim de urgență a pagubelor produse de fenomenele meteorologice care au afectat, în ultima perioadă, numeroase localități din țară și transmiterea către Ministerul Dezvoltării, prin intermediul prefecturilor, a sumelor necesare pentru sprijinirea cetățenilor și repararea infrastructurii afectate.
„Este imperios necesar să avem, cât mai repede, o evaluare a pagubelor produse în fiecare județ, pentru a stabili modalitățile de sprijin atât pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate și sunt acum imposibil de utilizat, cât și pentru clădirile și căile de acces prejudiciate”, a precizat ministrul Veștea.
Potrivit comunicatului oficial, ulterior transmiterii acestor liste, în urma analizei punctuale a fiecărei solicitări, ministrul Dezvoltării va propune Executivului un proiect de hotărâre pentru alocarea, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, a sumelor necesare.
Sursa: MDLPA