POC: Ordin pentru modificarea ghidului privind sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere
Luni, 26 iunie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 2572/22.06.2023 pentru modificarea Ghidului Solicitantului aferent acțiunii 2.2.1 - Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.
Potrivit documentului, Capitolul 1. Informații despre apelul de proiecte, subcapitolul 1.13 Durata de implementare a proiectelor va avea următorul cuprins:
„Durata maximă de implementare a unui proiect (inclusiv realizarea cheltuielilor și depunerea cererilor de rambursare) este de cel mult 24 luni și se stabilește de fiecare solicitant în funcție de complexitatea proiectului.
Perioada de implementare a proiectului se poate majora în baza unei justificări temeinice a beneficiarilor, analizând stadiul fiecărui proiect, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2023.”
Sursa: www.fonduri-ue.ro