Fonduri UE în valoare de 430 de milioane euro pentru sprijinirea sectorului agricol al UE
Comisia a propus marți, 27 iunie 2023, mobilizarea unei finanțări suplimentare din partea UE pentru fermierii din UE afectați de fenomene climatice nefavorabile, de costurile ridicate ale factorilor de producție și de diverse aspecte legate de piață și de comerț. Noul pachet de sprijin va consta în 330 de milioane euro pentru 22 de state membre. În plus, statele membre au aprobat pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane euro pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, prezentat la 3 mai.
Fermierii din UE din Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Finlanda și Suedia vor beneficia de acest sprijin excepțional în valoare de 330 milioane euro din bugetul PAC. Țările pot completa acest sprijin din partea UE cu până la 200 % din fonduri naționale. Statele membre au transmis Comisiei evaluări aprofundate ale dificultăților cu care se confruntă sectoarele lor agricole respective. Măsura va fi votată de statele membre în cadrul următoarei reuniuni a comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole.
Pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane euro aprobat de statele membre pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia va aloca:
- Bulgariei: 9,77 milioane euro;
- Ungariei: 15,93 de milioane euro;
- Poloniei: 39,33 de milioane euro;
- României: 29,73 de milioane euro;
- Slovaciei: 5,24 milioane euro.
Plățile pentru ambele pachete de sprijin ar trebui efectuate până la 31 decembrie 2023. Statele membre vizate vor trebui să notifice Comisiei detaliile punerii în aplicare a măsurii, în special criteriile utilizate pentru calcularea ajutorului, impactul preconizat al măsurii, evaluarea acesteia și acțiunile întreprinse pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.
Pe lângă acest sprijin financiar direct, Comisia propune să se permită plăți în avans mai mari din fondurile PAC. Până la 70 % din plățile lor directe și 85 % din plățile pentru dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale ar putea fi puse la dispoziția fermierilor începând cu jumătatea lunii octombrie pentru a-și îmbunătăți situația fluxurilor de numerar. Statele membre vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și modifica planurile strategice PAC pentru a redirecționa fondurile PAC către investiții care restabilesc potențialul de producție în urma distrugerii culturilor, a pierderii animalelor de fermă și a deteriorării clădirilor, a utilajelor și a infrastructurii din cauza fenomenelor climatice nefavorabile. Modificările introduse de guvernele naționale în acest cadru nu ar fi incluse în numărul maxim de modificări permise. În mod similar, se acordă, de asemenea, flexibilitate în punerea în aplicare a programelor sectoriale pentru vin și fructe și legume. Acest lucru le permite beneficiarilor să își adapteze mai bine măsurile la situația actuală a pieței.
Pentru mai multe detalii click aici.
Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România