Schema de ajutor de stat INVESTALIM dedicată industriei alimentare și gestionată de MADR, aprobată la finalul săptămânii trecute
În ședința de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru aplicarea unui program național multianual, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026 de dezvoltare și modernizare a industriei alimentare, având ca obiectiv susținerea financiară în vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare.
Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 - 2026 este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual.
Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
Prin această schemă vor fi construite unități de procesare în următoarele domenii:
- Prelucrarea și conservarea cărnii;
- Industria peștelui;
- Industria cartofilor;
- Domeniul sucurilor din fructe și legume;
- Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor;
- Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;
- Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor;
- Fabricarea produselor de morărit;
- Fabricarea pâinii;
- Fabricarea zahărului;
- Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și a animalelor de companie.
Investițiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:
- să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
- să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
- să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;
- să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
- să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
- întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.
Beneficiarii sunt operatori economici constituiți conform Legii nr. 31/1990. Aceștia trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiții, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
Pentru asigurarea contribuției proprii, beneficiarii pot contracta finanțări de la instituții de credit. Aceste finanțări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituțiilor de credit, în baza unui contract de credit, și sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.
Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.
În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează pana la 31 decembrie 2031.
Descarcă documentele
Sursa: MADR&SGG