POIM 2014 – 2021: Declarații de cheltuieli pentru rambursarea a peste 281,45 milioane de euro de către Comisia Europeană
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), a transmis vineri, 30 iunie 2023, Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerul Finanțelor, spre certificare și rambursare, două declarații de cheltuieli în valoare totală de 281,45 milioane de euro.
„Ne apropiem cu pași repezi de închiderea exercițiului financiar 2014-2020 și ritmul în care trebuie să acționăm necesită o accelerare indiscutabilă pentru că nu vreau să lăsăm nefolosit niciun euro din fondurile care asigură finanțarea proiectelor de infrastructură. Nevoia dezvoltării sectorului nu cred că poate genera dubii pentru nimeni din România, dar acum, în aceste ultime 6 luni de cadru financiar, autoritățile și beneficiarii trebuie să colaboreze mai strâns ca niciodată să închidem cu o rată de absorbție maximă la nivelul POIM”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Din alocarea totală pentru perioada 2014-2020 în valoare de 9,33 miliarde de euro, pentru proiectele derulate prin acest program operațional, Comisia Europeană a rambursat României 6,57 miliarde euro până la sfârșitul lunii mai 2023. Suma totală transmisă spre decontare era de 7,53 miliarde euro, însemnând o rată de absorbție de peste 80%.
Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Sursa: MIPE