ADR Sud-Muntenia a lansat un nou apel de proiecte finanțate prin POAT

ADR Sud-Muntenia a lansat Apelul 6 pentru depunerea fișelor de proiect, în conformitate cu prevederile apelului „Sprijin pentru pregătirea proiectelor de infrastructură în domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/ sau drumuri de legătură, centre de agrement/ baze turistice/ tabere școlare și infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”, din cadrul Programul Operațional Asistență Tehnică, Axa Prioritară 1 - Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific 1.1 - Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature, Acțiunea 1.1.1 - Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI.

Solicitanții care pot depune fișe de proiecte în vederea realizării documentațiilor tehnico-economice sunt unitățile administrativ-teritoriale pentru proiectele de infrastructură publică de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic sau unitățile administrativ-teritoriale în parteneriat cu unități de cult sau separat unități de cult pentru clădiri de patrimoniu.

La nivelul regiunii Sud-Muntenia, valoarea care va fi destinată elaborării documentațiilor în domeniul infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potenţial turistic, variante ocolitoare și/ sau drumuri de legătură, pentru Apelul 6, este de 3.627.683,78 lei.

Bugetul maxim solicitat prin POAT, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice aferente unui proiect de infrastructură este de maximum 5% din valoarea totală estimată a investiției (valoarea investiției se consideră inclusiv TVA)

Valoarea finanțării nerambursabile, din POAT, reprezintă maximum 98% din valoarea eligibilă necesară elaborării documentațiilor. Diferența va fi contribuția proprie a solicitanților.

Activitățile care vizează elaborarea documentațiilor trebuie să fie implementate în intervalul de timp iunie 2020 - 15 decembrie 2023.

Apelul 6 pentru depunerea fișelor de proiect este unul cu depunere la termen, respectiv în perioada 5 iulie, ora 8:00 – 19 iulie 2023, ora 17:00, aplicând criteriul primul venit, primul evaluat, cu respectarea condițiilor din OUG nr. 88/2020.

Fișele de proiect se vor depune cu adresă de înaintare, prin poșta electronică, la următoarea adresă: fise.proiecte@adrmuntenia.ro.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Sud-Muntenia