Sesiuni interactive de asistență online pentru potențialii aplicanți în cadrul Programului Interreg VI-A România-Bulgaria
Secretariatul Comun va organiza sesiuni interactive de asistență online pentru potențialii aplicanți în cadrul apelului competitiv de propuneri de proiecte dedicat Priorității 2: O regiune verde, Obiectivele specifice 2.4 și 2.7, Programul Interreg VI-A România-Bulgaria.
Sesiunile interactive de asistență vor fi organizate online în fiecare joi, în perioada 10 iulie - 18 august.
În vederea participării, cei interesați sunt rugați să completeze online formularul de înscriere.
Pentru fiecare dintre cele 6 date (13 iulie, 20 iulie, 27 iulie, 3 august, 10 august, 17 august) în care se vor desfășura sesiunile interactive de asistență, aveți la dispoziție 6 opțiuni, cu o durată maximă de 30 de minute, la următoarele ore: 10:00; 11:00; 12:00; 13:30; 14:30; 15:30.
Organizarea sesiunilor interactive de asistență pentru potențialii aplicanți se va baza pe principiul „primul venit, primul servit”.
Fiecare beneficiar va beneficia de o singură sesiune de asistență. De asemenea, va fi acordată o singură sesiune de asistență pentru fiecare idee de proiect.
Sursa: Interreg România-Bulgaria