POCA: S-a lansat apelul pentru creșterea transparenței în autoritățile și instituțiile publice precum și a măsurilor aferente sistemului de control managerial intern
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă a publicat luni, 17 iulie 2023, Ghidul solicitantului aferent cererii de proiecte non-competitive POCA/1121/2/2 (IP26/2023) Sprijin pentru creșterea transparenței în autoritățile și instituțiile publice precum și a măsurilor aferente sistemului de control managerial intern.
Scopul acestei cereri de proiecte este de a sprijini autoritățile și instituțiile publice centrale pentru implementarea de acțiuni care conduc la o creștere a transparenței și accesibilității informațiilor furnizate de acestea, precum și de implementare a unor măsuri de consolidare a capacității acestora în domeniul controlului managerial intern.
Poate solicita finanțare Institutul Național de Administrație.
Pot fi parteneri următoarele categorii de instituții:
- autorități și instituții publice centrale așa cum sunt ele adresate în SCAP;
- autorități administrative autonome;
- instituții de învățământ superior acreditate și de cercetare.
Prezenta cerere de proiecte, în cadrul mecanismului non-competitiv, este cu termen limită de depunere și are o alocare financiară eligibilă orientativă de 3.000.000,00 lei.
Rezultatele așteptate ale POCA la care proiectul depus trebuie să contribuie sunt următoarele:
- R1: Prezentare standardizată a datelor și informațiilor publice gestionate de autoritățile și instituțiile publice;
- R2: Creșterea gradului de implementare a sistemului de control managerial intern în autoritățile și instituțiile publice.
Durata proiectului pentru care se solicită finanțare în cadrul acestei cereri de proiecte poate fi de până la 5 luni, cu posibilitate de prelungire, cu acordul AM, numai în cazuri temeinic justificate, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023.
Descarcă documentele
Sursa: MIPE