42 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat, luni, 17 iulie 2023, 42 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 434.977.777,79 de lei.
Contractele au fost semnate, la sediul MDLPA, împreună cu beneficiarii proiectelor și vizează modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, precum și înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare menajeră și pluvială.
„Implementarea acestor proiecte va conduce la dezvoltarea durabilă și echilibrată a fiecărei comunități din România, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, contribuind la bunăstarea tuturor cetățenilor”, a precizat ministrul.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” se ridică la 1.774, în valoare totală de 19.537.668.435,74 de lei.
Descarcă lista
Sursa: MDLPA