POC: Declarație de cheltuieli pentru rambursarea a 21,91 milioane euro de către Comisia Europeană

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a transmis vineri, 28 iulie 2023, Autorității de Certificare și Plată, din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare o nouă declarație de cheltuieli în valoare de 21,91 milioane euro.

Potrivit comunicatului oficial, până în prezent, pentru proiectele derulate prin acest program operațional, Comisia Europeană a rambursat României 1,41 miliarde euro, din totalul de 1,59 miliarde euro transmise spre decontare. Din această sumă, în acest an au fost transmise documentele pentru rambursarea a 209,50 milioane euro.

Sumele din aceste declarații transmise pentru rambursare reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operațional Competitivitate.

Sursa: MIPE