POCU: Ghidul Solicitantului privind sprijinirea cetățenilor ucraineni, străini sau apatrizi care provin din zona conflictului armat din Ucraina, în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Capital Uman 2014-2020 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat vineri, 4 august 2023, spre consultare Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice aferent apelului necompetitiv „Sprijin pentru cetățenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina”, Prioritatea de investiții 9.iv: Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, Axa Prioritară 9 – CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, Obiectivul Specific 9.1: CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Descarcă documentele

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.pocu@mfe.gov.ro până la data de 15.08.2023.

Sursa: MIPE