PR Centru: Ghidul pentru dezvoltare urbană integrată în municipiile Regiunii Centru, lansat în consultare publică
ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru’’ (PR Centru), a lansat astăzi, 11 august 2023, în consultare Ghidul Solicitantului pentru Prioritatea de investiții 8 „O regiune atractivă” – Obiectiv specific 5.1 „Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane”, Acțiunea 8.1 „Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru”.
Solicitanți eligibili:
- Unitate administrativ-teritorială - Municipiu;
- Forme asociative – parteneriate, având ca lider de parteneriat unitatea administrativteritorială Municipiu.
Parteneri eligibili:
- Unitate administrativ teritorială-județ;
- Unitățile administrativ-teritoriale orașe/municipii/comune din zona funcțională urbană (ZUF)/zona metropolitană (ZM);
- Unități de cult din cadrul cultelor recunoscute în România, în conformitate cu prevederile Legii nr.489/2006;
- Organizații neguvernamentale (Persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial) - Asociații și fundații constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.
Alocarea financiară este de 143.535.218 euro.
Activități eligibile:
Activități aferente activității de bază
- Activități care vizează regenerarea spațiilor publice, inclusiv asigurarea sistemelor de securitate a cetățeanului;
- Activități privind conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și infrastructura culturală;
- Activități specifice infrastructurii de turism și promovare a unor nișe turistice, vizând dezvoltarea turismului practicat în stațiuni balneare, climatice și balneoclimatice și turismului din mediul urban/ZUF/ZM;
- Activități auxiliare investiției de bază (amenajări peisagistice pentru evidențierea obiectivului turistic de patrimoniu reabilitat, modernizarea/reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aflate în corpul spațiilor publice urbane regenerate, etc).
Activități conexe activității de bază
- Activități soft vizând realizarea obiectivului specific privind promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane;
- Activități de proiectare și consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementului implementării proiectului, activități aferente auditului financiar al proiectului, activități de informare și publicitate.
Observațiile și propunerile pot fi formulate prin completarea documentului pus la dispoziție și transmiterea acestuia prin e-mail, la adresa helpdesk[at]adrcentru.ro, până la data de 04.09.2023.
Documentele sunt disponibile aici.
Sursa: ADR Centru