PR Nord-Vest: S-a lansat ghidul pentru infrastructura educațională în învățământul profesional și tehnic (licee tehnologice) inclusiv în sistemul dual
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a publicat vineri, 11 august 2023, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte 622.A – Dezvoltarea infrastructurii educaționale în domeniul învățământului profesional și tehnic (licee tehnologice) inclusiv în sistemul dual.
Solicitanți eligibili:
- Unitățile administrativ-teritoriale (UAT) definite conform prevederilor OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, respectiv:
- Județ;
- Municipiu reședință de județ;
- Municipiu;
- Oraș;
- Comună.
- Instituții ale administrației publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorității publice locale, desprinse din aparatul Primăriei/Consiliului Județean, cu bugetul aprobat prin HCL/HCJ, care derulează proceduri de achiziții publice având personalitate juridică și care au primit în administrare infrastructura educațională (Exemplu: acele entități, Direcție/Serviciu, desprinse din aparatul Primăriei, aflate sub coordonarea Consiliului Local, cu bugetul aprobat prin HCL, care derulează proceduri de achiziții publice având personalitate juridică și care au primit în administrare infrastructura educațională)
- Parteneriate între unitățile administrativ-teritoriale menționate și instituții ale administrației publice locale menționate.
Liderul parteneriatului va fi reprezentat de unitatea administrativ-teritorială.
Localizarea solicitanților eligibili poate fi în mediul urban sau rural, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.
Alocarea financiară este de 13.729.396 euro.
Activități eligibile:
- Construcția/reabilitarea/modernizarea/extinderea infrastructurii educaționale (inclusiv spațiile de cazare pentru elevi) pentru învățământul profesional și tehnic (licee tehnologice), inclusiv în sistem dual, sunt activități eligibile obligatorii;
- Dotarea infrastructurii educaționale, inclusiv dotarea atelierelor școlare cu echipamente didactice/aparatură pentru practica elevilor, dotarea laboratoarelor, bibliotecilor, sălilor și terenurilor de sport, îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru elevi, sunt eligibile numai împreună cu una din activitățile de construire/reabilitare/modernizare/extindere;
- Construcții, instalații conexe investiției de bază (activități eligibile conexe).
Apelul de proiecte este competitiv, cu termen limită de depunere, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 13 septembrie 2023, ora 10:00 – 12 martie 2024, ora 10:00
Documentele sunt disponibile aici.
Sursa: ADR Nord-Vest